Prințul Andrew refuză invitația Regelui Charles. Motivul pentru care nu vrea să meargă la Balmoral

Prințul Andrew refuză invitația Regelui Charles. Motivul pentru care nu vrea să meargă la Balmoral

Prințul Andrew ar fi refuzat invitația fratelui său, Regele Charles, de a petrece alături de familia regală vacanța de vară la Balmoral. Fostul Duce de York s-ar teme că va fi tratat ca un „străin” în timpul reuniunii familiei, pe fondul relațiilor tot mai reci cu rudele sale.

Potrivit RadarOnline, care citează o sursă apropiată lui Andrew, acesta consideră că nu mai este cu adevărat parte din familie și nu ar vedea niciun avantaj în a accepta invitația.

Sursa a declarat pentru The Sun că Andrew se simte „abandonat” de familia regală și se teme că prezența sa la Balmoral l-ar face să se simtă și mai izolat.

„A fost invitat, dar nu își dorește în mod deosebit să meargă la Balmoral, pentru că nu are nimic de câștigat și ar fi tratat ca un paria”, a declarat sursa.

Regele Charles și Andrew nu s-au mai întâlnit de un an

Regele Charles și fratele său nu s-ar fi întâlnit deloc în acest an, în ciuda faptului că Andrew locuiește în continuare pe domeniul Sandringham, iar Charles se află în această perioadă în Scoția, unde și-a început vacanța de vară la Balmoral.

Potrivit relatărilor din presa britanică, Andrew a avut o experiență dificilă și la Balmoral anul trecut, când s-ar fi simțit izolat în timpul reuniunii familiei. În prezent, relația sa cu familia regală este și mai complicată după pierderea titlurilor și plecarea de la Royal Lodge.

Fostul prinț locuiește acum la Marsh Farm, pe domeniul Sandringham, după ce a părăsit Royal Lodge. Potrivit relatărilor citate de presa britanică, doar fratele său mai mic, Prințul Edward, l-ar mai vizita în mod regulat. Andrew a fost îndepărtat treptat din viața publică a familiei regale în urma scandalului legat de Jeffrey Epstein și a acuzațiilor care au urmat. El a negat acuzațiile care i-au fost aduse.

În 2025, Regele Charles a inițiat procesul prin care fratelui său i-au fost retrase titlurile și onorurile regale, iar Andrew a încetat să mai folosească titlul de prinț și cel de Duce de York.

CITEȘTE ȘI:

Încă o lovitură pentru fostul prinț Andrew. Unul dintre cele mai cunoscute teatre din Londra nu va mai purta numele Ducelui de York

Andrew Mountbatten-Windsor, fotografiat cu o vânătaie uriașă pe față. Ce scrie presa din Regat

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
Gandul.ro
Victor Ponta amenință USR și declară război deschis partidului condus de Dominic Fritz: „Acești viruși băgați din străinătate care ne rod țara / ne luptăm cu ei și până la urmă o să-i gonim din țară”
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!