Puțini știu asta! Cu ce se ocupa Ana Baniciu înainte să ajungă pe scenă. „N-a ieșit extraordinar”

Puțini știu asta! Cu ce se ocupa Ana Baniciu înainte să ajungă pe scenă. „N-a ieșit extraordinar”
Ana Baniciu, o artistă de succes / Sursă foto: social media

Ana Baniciu are numeroși fani. Artista a cucerit publicul, iar acum se bucură de notorietate. Însă, puțin știu că în urmă cu doar câțiva ani aceasta încerca să își facă drum într-o cu totul altă meserie. Cântăreața își deschisese propriul business, dar a tras obloanele destul de repede.

În urmă cu opt ani, Ana Baniciu încerca să își croiască drum într-un domeniu ce nu avea legătură cu latura sa artistică. Aceasta și-a dorit și a pus pe picioare propriul business. Mai exact, Ana Baniciu și-a dorit să exploreze pasiunea sa pentru modă, așa că și-a deschis un atelier de croitorie. Și-a dorit să facă haine pe gustul ei, însă afacerea nu a avut prea mult succes.

Artista a fost depășită de situație și a realizat că trebuie să se concentreze pe ceea ce știe mai bine să facă. A lăsat afacerile și a început cu adevărat o carieră în muzică, dar a cochetat și cu actoria.

„Mi-a trecut. Nu mai vreau. Mi se pare că e business atât de greu și de complicat, mai ales în România. Sunt atâtea haine frumoase, peste tot în centrele comerciale și te poți îmbrăca atât de mișto încât mă întreb de ce ai cumpăra de la mine? Știi ce zic? Doar dacă aș face ceva foarte special și asta implică investiții foarte mari și nu cred că mai am nervi să fac asta.

Eu mă concentrez pe ce știu să fac cu adevărat. Adică partea asta artistică, căci sunt o artistă la bază, în rest nu mai vreau să mai fac nimic ceva așa îndepărtat de zona în care activez. Clar artiști sunt și cei care fac haine, dar eu nu am făcut nicio școală, am făcut așa după ochi, după bunul plac și n-a ieșit extraordinar”, a declarat Ana Baniciu, potrivit ego.ro.

(CITEȘTE ȘI: ANA BANICIU, CU SUFLETUL SFÂȘIAT. ANUL 2022, DE DEPARTE CEL MAI GREU AN PENTRU VEDETĂ. ,,NICI NU AVEAM FORȚĂ SĂ MĂ GÂNDESC…”)

„Nu este ușor să fii artist”

De ani de zile, Ana Baniciu se concentrează pe cariera sa de artist. Vedeta iubește ceea ce face, însă mărturisește că viața de artist nu este așa ușoară precum cred unii. Această meserie presupune multe sacrificii, multă muncă, multă determinare, iar remunerațiile nu sunt atât de mari pe cum ar crede unii.

„Chiar nu este ușor să fii artist. Am și făcut o postare pe Instagram despre tot ce se întâmplă cu artiștii români. Cei care judecă un pic pe Instagram și în zona asta de online, unde văd direct feed-back-ul, să ia în considerare că alergăm foarte mult pentru banii ăștia și nu sunt extrem de mulți.

Să nu mai zic de stres, nervi și oameni neserioși, caractere ciudățele cel puțin și tot felul. E o industrie destul de dificilă și o să o zic până când o să înțeleagă cine trebuie să înțeleagă, dar mai ales tinerii care tot vor să se apuce de muzică. Să ia în considerare treaba asta că nu e ușor”, a mai spus Ana Baniciu.

(VEZI ȘI: ANA BANICIU A ADMIS, LOGODNA CU EDY NU E MEREU UN PARADIS: “UNEORI N-ARE CHEF SĂ-MI DEA…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!