Răzvan Botezatu și-a făcut testul pentru COVID-19. Prima reacție după ce a primit rezultatul. „Lucrurile se întâmplă cu un anumit scop!”

În urmă cu o săptămână, Răzvan Botezatu a aflat că fostul său iubit, de care se despărțise recent, a fost confirmat pozitiv cu coronavirus. Ulterior, ex-prezentatorul TV s-a prezentat la medic, unde și-a făcut un test pentru a afla dacă este infectat cu COVID-19.

Citește și: N-o să-ți vină să crezi ce surpriză i-a făcut Răzvan Botezatu noului său iubit

Din fericire, Răzvan Botezatu nu a interacționat suficient de mult cu fostul partener, astfel că testul a ieșit negativ. Motiv de satisfacție maximă pentru tânărul care de ceva timp s-a stabilit în Germania.

”Lucrurile se întâmplă cu un anumit scop, iar acum, după atâtea emoții mi-am dat seama că trebuie să stau cuminte. Eu am primit rezultatul, sunt negativ, din fericire. Oricum, voi sta, timp de câteva zile, complet izolat, vreau să fiu sigur 100% că nu sunt bolnav și, apoi, dacă văd că nu am niciun fel de simptome, voi intra în contact cu alți oameni Dar, de când am aflat că fostul a fost declarat pozitiv, nu am mai ieșit din casă și mai am de stat, zic eu, măcar 10 zile… Ca să fiu sigur, nu este de joacă… Dar, cea ce mă face să fiu bucuros este că aici, în Germania, văd că lucrurile se mișcă relativ bine, chiar dacă sunt mulți infectați cu COVID-19. Oricum, până nu trece epidemia, nu mă mai întâlnesc cu nimeni, cel puțin nu ”amoros, sau pentru a ne cunoaște. Avem suficient timp după”, a declarat Răzvan Botezatu potrivit wowbiz.ro.

Citește și: Răzvan Botezatu, dezvăluiri incredibile despre viața din Germania: ”M-am angajat și am avut un șoc”

Reacția mamei lui Răzvan Botezatu, după ce a aflat că este gay

“Mi-am făcut curaj și i-am povestit mamei mele. M-a dus la psiholog. Acel psiholog mi-a salvat viața și mi-a schimbat total viața și gândirea. A fost Dumnezeul meu acea doamnă psiholog. Cu timpul m-am acceptat așa cum sunt. Prietenii mei știau, aveam curaj să le spun însă am purtat mereu acea mască și nu am putut fi fericit pe deplin până când nu am recunoscut public. Sunt oricum același om, același caracter. Nu s-a schimbat nimic!”, a mărturisit Răzvan Botezatu în urmă cu ceva vreme.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!