Răzvan Fodor și Sorin Bontea sunt unii dintre cei mai puternici concurenți din Asia Express. Puțini știu, însă, că vedetele au muncit din greu, uneori chiar și-au înfruntat propriile afecțiuni pentru a străbate Drumul Comorilor. Răzvan Fodor a vorbit despre boala de care suferă și cu care s-a luptat pe tot parcursul competiției din Asia.
Răzvan Fodor suferă de astm, iar de multe ori, în unele probe, vedeta a fost într-un pericol direct din cauza acestei afecțiuni.
Norocul concurentului a fost că în Asia Express existau medici care îi monitorizau în permanență starea de sănătate.
„Mi s-a garantat că afecțiunea mea va fi ținută sub control. Aveam un medic care ar fi ajuns la noi în maximum o jumătate de oră, indiferent unde eram.
Mi s-a dat o injecție cu adrenalină pe care o aveam tot timpul la mine. Mai aveam în bagaj, două pufuri, alte medicamente și un spray pe care-l ținea Sorin la el”, a spus Răzvan, potrivit Spynews.
„Dacă intram într-o piață cu flori trebuia să am grijă să-mi dau cu spray, dacă intram în praf, îmi doream să mi se spună dinainte dacă era o probă care implica praf, pentru a-mi lua medicamentele din timp. Am ținut-o sub control (n. red. Boala), dar m-a ajutat faptul că știam că am la mine injecția aceea cu adrenalină, pe care o am și acum cu mine”, a povestit recent Răzvan Fodor.