Răzvan Simion, în negocieri secrete cu PRO TV?

După aproape 20 de ani de televiziune – majoritatea la Antena 1, dar primii la Național TV – brandul „Răzvan și Dani” a ajuns cunoscut și iubit de foarte mulți dintre români. Deși pare o vedetă fericită, împlinită și, desigur, bogată, iată că lucrurile nu ar sta chiar așa pentru Răzvan Simion, „jumătatea” celebrului program matinal.

Surse din Antena 1 ne-au dezvăluit că Răzvan Simion, colegul lui Dani Oțil, ar fi foarte obosit în ultima vreme, cauza principală fiind faptul că, de ceva timp, matinalul postului Antena 1 s-a „lungit”. Așa că acum, aproape zilnic, mai puțin sâmbăta, ei trebuie să se trezească de la 5.00 pentru a ajunge la platou, unde îi așteaptă patru ore în direct.

Dacă Florin Ristei a fost chiar „făcut de râs”, recent, după ce a fost surprins ațipind în direct, – deși nu era decât la primul sezon de „Neatza” -, „seniorul” Răzvan a fost tot timpul în priză, ireproșabil, mereu pe fază și mereu la timp pe platou. Ce nu știu telespectatorii este faptul că „Johnny Depp de România” – cum a fost el poreclit atât de cunoscuți, cât și de Lidia Buble, datorită asemănării cu celebrul actor din SUA – s-ar fi consumat enorm în acești ani, lucrând la respectivul matinal. În plus, se pare că el ar avea anumite probleme de sănătate din cauza stresului, pe care nu le-a dezvăluit publicului.

Răzvan s-a confesat despre problemele lui în podcastul lui Mihai Bobonete

Zilele trecute, pentru prima dată în viață, Răzvan s-a confesat despre aceste probleme în podcastul prietenului sau, Mihai Bobonete. Răzvan i-a spus lui Bobo cum că deja ar fi obosit la Antene și a dat de înțeles că se gândește să ia o pauză de acolo. De altfel, CANCAN.RO avusese niște informații din culise despre aceste lucruri, încă de anul trecut, când nu numai că Răzvan ar fi fost obosit și s-ar fi cerut un pic „în pauză”, dar și șefii ar fi fost nemulțumiți de audiențele de atunci de la Neatza. (NU RATA: RĂZVAN SIMION, FLIRT „RELOADED” CU RAMONA OLARU. „IAR L-A LUAT VALUL”)

Unii au bârfit pe atunci că frumușelul Răzvan căzuse în dizgrația mai ales a telespectatoarelor, din cauza divorțului de Diana, apoi pentru cuplarea cu Lidia Buble, și mai apoi, mai rău, pentru despărțirea de artista care declarase că „Răzvan a fost iubirea vieții mele”.

Răzvan Simion, invitatul lui Mihai Bobonete

Astfel, anul acesta, pentru a îmbunătăți ratingul, care era în plină scădere, șefii de la Antenă au mai cooptat câteva persoane importante precum mai tinereii: Ramona Olaru, Florin Ristei, chef Nicolai Tand, Magicianul Tudor etc, și au schimbat un pic atât decorul, cât și formatul „Neatza”, denumind-o „Super Neatza”.

Încă de pe atunci, în urmă cu un an și ceva, surse din PRO TV ne-au dezvăluit că Răzvan ar fi discutat cu amicii lui din Pache despre situația jobului său, mai ales că el are prieteni și la postul concurent. Acum, aceste bârfe s-ar fi accentuat după ce Răzvan a acceptat invitația lui Bobonete, la podcastul lui: „Da Bravo!”.

Bobonete ar fi devenit o persoană influentă în PRO TV

Devenit un „stâlp” important în PRO TV, căci are nu numai un rol principal în serialul momentului, „Las Fierbinți”, dar a încercat să aibă producțiile lui și, mai nou, i-a luat locul lui Andi Moisescu la „Pe bune”, Bobonete ar avea un cuvânt de spus, în cazul în care, spun voci din PRO, Răzvan s-ar decide „să schimbe macazul” și ar vrea să discute propunerile venite de la cei din PRO TV. (VEZI AICI: L-AM FOTOGRAFIAT ”ÎN FLAGRANT” PE RAZVAN SIMION! CUNOSCUTUL PREZENTATOR DE LA ANTENĂ I-A JURAT IUBITEI CĂ RENUNȚĂ, DAR…)

Interesant este faptul că „Bobiță”, deși e angajat la PRO TV, ironiza de ceva ani emisiunea matinală a postului, „Vorbește lumea”. În schimb a declarat public că singurul matinal „cu ștaif” ar fi cel al lui Răzvan și Dani.

„O altă bârfă din trust spune că nici Adela Popescu, nici Lora nu ar avea scaune prea solide la PRO TV, dar, totuși, Cove este destul de iubit de public. Se zvonește că s-ar dori ca Răzvan să fie cooptat la matinalul PRO, pe care să-l prezinte împreună cu Cove. Ar fi o lovitură primită de Antena 1. Si oarecum o răzbunare din partea lui Răzvan, care a trebuit să suporte nu doar faptul că a venit Ristei în echipă, dar și mai mult, că lui, lui Răzvan, i s-au dat tot felul de rubrici de beauty, despre creme, frumusețe, sănătate, mâncare și alte lucruri oarecum soft, în vreme ce el ar avea alte multe idei de rubrici mult mai… wild”, ne-au mai dezvăluit sursele noastre.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
Gandul.ro
Oana Gheorghiu sare în apărarea lui Bolojan după ce a fost audiat la DNA Iași: „Au încercat să-i inventeze fel și fel de acuzații”
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!