Răzvan Valentin, dezvăluiri despre show-ul de la Antena 1. Sosia Prințului Marco: „Totul a fost strategie de marketing” + Cum a mințit-o pe Cati

Sigur vă mai amintiți de Răzvan Valentin, fostul concurent la Insula Iubirii, devenit celebru pentru replica „Sunt mai gr*s”. Odată cu noul sezon al emisiunii de la Antena 1, internetul a explodat și din pricina asemănării dintre el și concurentul Marco (Prințul), iar secvențele care l-au consacrat au redevenit virale. Invitat în platoul emisiunii CANCAN pe Insulă, alături de fosta ispită Nicoleta Dragne, Răzvan a fost mai sincer ca niciodată. A recunoscut faptul că a jucat un rol la Insula Iubirii, o mare prte din parcursul lui a fost strategie de marketing, iar Cati (fosta lui iubită), a fost „victimă colaterală”. 

Răzvan Valentin a fost unul dintre cei mai efervescenți concurenți de la Insula Iubirii. A participat în sezonul 4 cu iubita lui de la vremea aceea, Cati, iar replicile lor încă au rămas în memoria tuturor. Șase sezoane mai târziu, Răzvan a fost asemănat cu Prințul (cel puțin din punct de vedere fizic), iar acum, a venit momentul adevărului, când spune exact cum au stat lucrurile atunci când a participat la show. Și-a făcut un plan bine pus la punct de acasă, însă fără să o anunțe pe Cati de strategia lui. A fost corect sau nu, ne spune chiar el. Emisiunea CANCAN pe Insulă poate fi urmărită integral pe canalul de YouTube CANCAN. 

Răzvan de la Insula Iubirii: „Nu a fost corect față de Cati”

CANCAN.RO: Cum ar fi ca într-un sezon viitor să vii tu cu soția ta la Insula Iubirii, iar Nicoleta să fie ispită?

Răzvan: Nu, nu. Nu mai pot să vin, pentru că e foarte periculos. Nu m-aș mai duce cu persoana iubită niciodată acolo. Eu am fost acolo cu Cati, un cuplu normal. Eu nu aș mai avea curaj să merg în asemenea ipostază.

CANCAN.RO: În legătură cu experiența de la Insulă, cu tine și cu Cati, s-au spus foarte multe lucruri, și aici mă refer la acuzațiile în legătură cu consumul de substanțe interzise și episoadele de agresiune. Cât a fost real și cât a fost marketing?

Răzvan Valentin de la Insula Iubirii recunoaște că a totul a fost strategie de marketing

Răzvan: Cam 50-50. Eu voiam să devin viral și știam că vor prinde anumite chestii.

CANCAN.RO: Putem spune că ai avut un plan făcut de acasă?

Răzvan: Da. Sunt sincer și asumat. Mi-am făcut un plan, voiam să devin viral și am zis să profit de moment și să induc publicul în eroare cu anumite chestii.

CANCAN.RO: Să înțeleg că au existat niște discuții între tine și cati, de acasă.

Răzvan: Nu, ea nu a știut nimic. Nu am anunțat-o, am pus-o în fața faptului împlinit. A fost și ea surprinsă, nu a știut ce vreau eu să fac sau ce am în cap.

CANCAN.RO: Și crezi că a fost corect față de ea?

Răzvan: Nu, sincer să fiu, nu cred că a fost corect. Dar eram și mai micuț, aveam 26 de ani. Așa am gândit atunci, fiind și mai mic am zis să fac asta.

NU RATA – Răzvan ”Sunt mai gros” revine și spune adevărul despre relația cu Cati, după șapte ani, doar la CANCAN pe Insulă! A bătut-o sau nu? ”Nu mai fac răni, dar pun copci”

Mădălina Măricuț pune tunurile pe soția lui Marcel! Fosta ispită vorbește despre trecutul Arminei și îi taxează comportamentul de la Insula Iubirii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video