Reacția mamei lui Giani Kiriță, după ce fiul ei și Roxana Vancea și-au aruncat cuvinte grele

• Știri

Giani Kiriță și Roxana Vancea și-au adresat cuvinte grele la Exatlon, ea i-a reproşat că au ajuns la baracă din cauza lui şi a presiunii pe care o pune pe Faimoşi. De cealaltă parte, el spune că vedeta nu ar fi trebuit să intre pe traseu dacă nu se simţea în stare.

 „Giani e antrenor. Ei ar fi trebuit să îl asculte. Roxana e tare în gură. Ea s-a dus să se distreze? Să se ducă în club dacă vrea să se distreze”, a spus mama lui Giani Kiriţă.

Angela David, una dintre cele mai bune prietene ale Roxanei, i-a luat apărearea Faimoasei: „Giani, care e un golan, ştie foarte bine că fata aia nu poate să dea cu pucurile şi ştia că e spre binele echipei să nu intre. Şi ştie şi ea, e conştientă de asta şi totuşi a riscat binele echipei şi a spus, neanunţându-i pe ceilalţi, că vrea să joace şi a costat toată echipa victoria”.

„Cred ca ea nu a vrut să fie privită ca o persoană care renunţă. Roxana nu vrea să fie în centrul atenţiei. (…) Ea când voia să spună ceva era întreruptă de Gaiani. Reacţia lui l-a şocat şi ea s-a blocat. Nici el nu a venit să repare situaţia şi să îşi ceară scuze”, a spus prietena Roxanei.

„Eu nu o văd blocată pe Vancea. Vorbeşte nonstop”, a replicat doamna Kiriţă.

Roxana Vancea și Giani Kiriță au avut un schimb dur de replici

Roxanei aproape i-au dat lacrimile, după cearta cu fostul fotbalist al lui Dinamo București.

”Trebuie să strângeţi rândurile. Asta e, mai greşesc, nu pot să am şi facultate, să fiu şi sportiv de performanţă, să fiu şi şmecher, să fiu şi de stradă şi de şcoală, înţelgi, domnişoara Roxana? Lasă vrăjelile astea, că nu merg ”vagabonţismele” astea cu mine. Eu sunt altceva. păi ”vagabonţisme”, ţi-am spus că nu hotărăşti tu! Tu vezi-ţi de treaba ta şi adu puncte. De unde ştii tu ce simte el, mă?”, a spus Giani Kiriţă, care era negru de supărare. (CITEȘTE ȘI: CE SPUNE DIANA SENTEȘ DESPRE ÎNLOCUITOAREA EI DE LA EXATLON, MĂDĂLINA LINGURARU: “POŢI SĂ TE MÂNDREŞTI ÎN MOMENTUL ÎN CARE…“)

”Pentru că eu sunt cu el în echipă de o lună şi o să vorbesc că îi ştiu reacţiile”, a răspuns imediat Roxana Vancea.

Exatlon 20 octombrie. ”Crezi că dacă ai făcut cinci puncte, poţi să vorbeşti? Serios! Strict de puncte! Ai luat puncte, ai câştigat, n-ai luat puncte, râd lăutarii de tine! Eu, unul, asta sunt, aşa sunt clădit, să înving, să luopt şi când pierd, vreau să ies cu capul sus. Plecăm de la 5-0 tot timpul. Dacă nu aveţi orgoliu în voi, asta e. Şi pe urmă facem glume pe bancă <>. Nu vine ăla cu acordeonul şi râde de voi, pe bune? O să sfârşiţi tot timpul la baraca aia şi o să mâncăm numai orez”, a replicat imediat Giani Kiriţă. (CITEȘTE ȘI: EXATLON 17 OCTOMBRIE. CE LE-A TRANSMIS MĂDĂLINA LINGURARU NOILOR SĂI COLEGI)

”Nu trebuie să vii la mine să urlii în faţa mea. Nu am luat o decizie pentru el”, a spus, cu lacrimi în ochi, Roxana Vancea.

Exatlon 20 octombrie. Giani Kiriţă a avut un atac și asupra lui Ciprian Silaşi, adversarul lui: ”Să-l văd pe lăutarul ăla, cu moţul ăla în cap, că râde de mine! Mă duc şi-i bat şi cu orice”.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce operații estetice are Gabriella Barbu de la Insula Iubirii în zona feselor! Imagini nemaivăzute cu ispita înainte de toate intervențiile
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Click.ro
Ce spune Andreea Tonciu despre divorțul de Daniel Niculescu, după 12 ani de relație: „Ne mai certăm”
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Digi 24
Recompensă de până la 20 de milioane de dolari pentru oricine furnizează informații despre instalațiile nucleare ale Iranului
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Digi24
Scandal uriaș de spionaj în SUA. Cine este Alice Huang, femeia care a avut o relație secretă cu șeful Nvidia și a trimis date în China
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
Promotor.ro
Hyundai Kona 2020, un SUV mic pentru nevoile de zi cu zi. Merită investiția într-un exemplar second-hand?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
go4it.ro
Dedeman: preț imbatabil pentru o cafetieră cu putere de 800 W
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Gandul.ro
George Simion anunță că protestul AUR din weekend va avea loc în orice circumstanțe. Președintele AUR acuză campanii de intimidare: „Sistemului îi e frică de vocea poporului”
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Mediafax Italia
Planta salvatoare. Romanii o puneau pe răni, grecii o interziceau, iar acum...
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă
Mediafax Spania
Cine are o conservă de ton goală are o comoară! Cinci trucuri în care o poți refolosi acasă