Regina atletismului românesc decretează superioritatea feminină: „Femeia este mai puternică decât bărbatul”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Regina atletimului din anii ’80, doamna Doina Melinte, rememorează cele mai bune, dar și cele mai groaznice momente din carieră. Din cauza unei accidentări, când „aveam o așchie de os desprinsă de pe tibie”, s-a antrenat timp de 60 de zile stand în poziția „lumânare”. În 1984 a câștigat, la Los Angeles, primul aur olimpic apoi medaliile au început să vină. Intrată în lumea atletismului foarte târziu, la 15 ani, celebra campioană mondială a decis, la un moment dat, că nu mai are nevoie de antrenor și că se va pregăti singură pentru Olimpiade. În exclusivitate pentru CANCAN.RO, Doina Melinte ne spune cum a ratat cariera de balerină și care au fost cuvintele pe care i le-a spus Președintelui României.

Deținătoarea a 4 recorduri mondiale, multiplă medaliată la Jocurile Olimpice, celebra atletă ne spune când s-a simțit cea mai puternică, dar și cea mai speriată. Aflată într-o cursă în America a decis, pe ultimii 60 de metri, că vrea să câștige iar acest lucru a costat-o foarte scump. Un cunoscător al greutății vieții de sportiv, Doina Melinte este de părere că David Popovici este un sportiv desăvârșit și ne povestește ce i s-a întâmplat la un an după ce a renunțat la sportul de performanță.

Vezi galeria foto
5 poze

CANCAN.RO: Încă ești numită Regina atletismului din anii ’80, chiar dacă au trecut 46 de ani de atunci. Simți și azi acest lucru?

Doina Melinte: Adevărat, au spus alții despre mine că aș fi Regina atletismului românesc, începând cu anii ’80. Chiar dacă am început atletismul destul de târziu, adică eram deja în clasa a 10-a la liceu, performanțele mele au crescut de la an la an și, în cei 12 ani de mare perfomanță am dominat probele de 800 și 1500 metri pe plan mondial. Chiar dacă nu va vine să credeți odată, la 800 de metri, am avut performanța de 1 minunt, 55 de secunde și 0,5 sutimi. Acea performanță, la momentul respectiv, era a 4-a mondială.

Anii au trecut, performanțele au rămas, am realizat 4 recorduri mondiale. Două din ele au rezistat 26 și 27 de ani. Am fost campioană și vicecampioană olimpică, campioană europeană de 5 ori, mondială de 2 ori și mai sunt medalii de argint și de bronz la diferite jocuri mondiale universitate sau campionate balcanice. Presupun că am rămas Regina atletismului românesc.

CANCAN.RO: Cum ți-a schimbat viața această responsabilitate, a unui atlet excepțional, recunoscut la nivel mondial?

Doina Melinte: Performanțele pe care le-am obținut în această ramură sportivă, atletismul, mi-a creat o mare responsabilitate a ceea ce sunt. Și a ceea ce am rămas. Când am ajuns să fiu recunoscută pe plan european și mondial, la fiecare concurs aveam o responsabilitate în plus, nu voiam să dezamăgesc pe nimeni. Niciun om care avusese încredere în mine și în potențialul meu.

Au fost curse unde, poate, eram epuizată din toate punctele de vedere, dar încercam să mă concentrez ca să ajung pe podium. Întâmplător acum vorbesc foarte puțin despre sport, dar mi-am adus aminte de o cursă de la Berlin. Când începeam concursurile, în perioada de vară circulam în Europa prin vreo 17 țări. La 3 zile aveam alt concurs. Ajunsesem la al 15-lea și mi s-a spus că cine face record mondial la 1000 de metri va primi o mașină cadou. Le-am spus că mi-e foarte greu să mă concentrez. La start eram cele mai bune altele din lume, prima ajunsă a făcut record mondial și eu, a doua, am doborât fostul record mondial. Dacă un sportiv știe să se mobilizeze din toate punctele de vedere, dacă știe să-și dozeze cursa și știe că publicul are încredere în el, își poate depăși propriul potențial.

Cea mai gavă accidentare: „Aveam o așchie de os desprinsă de pe tibie”

CANCAN.RO: De câte ori a trebuit să alergi, dar poate erai bolnavă, nu te simțeai bine sau în familie se întâmplase ceva grav?

Doina Melinte: Performanțele pot fi realizate doar prin sacrificiu și multă muncă. Cele mai grele momente erau perioadele de pregătire, foarte lungi. Începeam în luna octombrie și concursurile începeau în ianuarie, cele de sală. Aveam 7 concursuri și în martie câte un campionat. Dar cele mai grele momente din carieră mea de sportiv au fost accidentările. La fractura de stres de la tibie a trebuit să plec în Italia pentru că medicii din România nu au descoperit-o. Aveam o așchie de os desprinsă de pe tibie. Nu puteam să merg și să alerg, dar trebuia să mă antrenez. Iar soluția pe care am găsit-o: m-am antrenat în lumânare cam o luna de zile, de la 15 minunte până la 2 ore, de 2,3 ori pe zi. După aceea am început să alerg din nou și primul concurs a fost la Basel, proba de 1500 de metri, am alergat 4 minute și am câștigat proba. Asta mi-a dat încredere în muncă din spate, chiar dacă au fost niște antrenamente că să rezist. Și am rezistat.

CANCAN.RO:  Tu, regina atletismului din România, când te-ai simțit cea mai puternică? Dar cea mai speriată, mai vulnebabilă?

Doina Melinte: Cea mai puternică m-am simțit în 1998. Am spus că vrea să fiu propria mea antrenoare. Deja știam metodele de antrenament, cum să mă refac, să mă pregătesc pentru a fi în formă. Iar cea mai mare forță a mea, ca sportivă, a fost atunci când am ajuns la New York în 1990, cred că era în februarie și am vrut să demonstrez tuturor că sunt capabilă să fac recorduri mondiale. Eu, sportiva și antrenoarea.

A fost realmente o cursa unde aveam emoții, dar știam că pot rezista și că pot să-mi bat propriul record. Am doborât două recorduri atunci, la Madison Square Garden. Imediat după am fost luată la control dopping și nu am știut de faptul că, în aceeași cursă, am bătut două recorduri mondiale. La 2 noaptea am ajuns la hotel și dimineața, în avionul spre Los Angeles, am citit ce performanță realizasem.

CANCAN.RO: După atâția ani de carieră vreau să știu dacă există prietenii adevărate în această branșă, sau invidiile și orgoliile sunt prea mari?

Doina Melinte: După această carieră bogată a mea în medalii și recorduri nu aș putea să spun că există invidii. Noi am fost o generație care, chiar dacă eram adversare la vreo probă, eram adversare doar pe stadion. Noi eram prietene, sportivele care doreau să demonstreze ce sunt. Colegele mele mi-au rămas prietene și suntem și astăzi apropiate. Și nu doar cu alergătoarele am rămas prietene ci și cu înotătoarele, aruncătoarele. Poate există invidie, dar ea nu se vedea cu ochiul liber. Anii au trecut, fiecare dintre noi a îmbătrânit și ne aducem aminte cu mult adragoste și mândrie cum ne vedeam, antrenam și concuram.

Doina Melinte a fost forțață să abandoneze: „Fractură fibrilară la femur, un accident care m-a costat foarte scump”

CANCAN.RO: Când ai trăit cel mai greu moment din carieră?

Doina Melinte: Da, au existat și momente grele în carieră mea. M-am accidentat atunci, cu fractura de stres la tibie. Apoi am mai avut un accident. Eram deja la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în semifinală, a doua și am vrut să o las pe adversara mea de pe primul loc, să câștige. Dar pe ultimii 60 de metri am hotărât că vreau să câștig eu. Mi-am tras piciorul în alergare și am făcut fractură fibrilară la femur, un accident care m-a costat foarte scump. În finală am abandonat.

În viața unui sportiv nu sunt numai momente fericite, sunt și momente de panică, în care zici că nu mai poți. Nu poți compara trecutul glorios al sportivelor noastre din România cu ce se întâmplă azi. Unii se dedică sportului de mare perfomanță, cum este David Popovici, un sportiv care demonstrează și a demonstrat că este numărul unu în lume. Antrenamentele au fost și sunt grele, dar când depășeșți anumiți pași în pregătire, ajungi în concurs să obții rezultate și să-ți mai adaugi o medalie în carieră ta sportivă.

CANCAN.RO: Tatăl tău a fost veterinar și, la un moment dat, ai cochetat cu baletul. Cum se n-ai urmat una din aceste două meserii? Ce te-a determinat să alegi alt drum?

Doina Melinte: Da, tăticul meu a fost maistru veterinar, un maistru renumit în toată regiunea aceea din Botoșani. Când eram în clasa a 3-a am fost selecționată la școala de balet de la Cluj. Eu mai am doi frați, Laurențiu Dumitru, mai mare decât mine cu 5 ani și Valentin Vespasian, mai mare cu 1 an și 2 luni. Eram singura fată și părinții mei nu și-au dorit să mă lase atât de departe de casă, atât de mică fiind. În momentul în care am ajuns la liceu la Bistrița am început să fac handbal. Am fost descoperită imediat la atletism, însă, unde am câștigat crosul pe școală. Eram în clasa a 9-a și le-am bătut pe colegele mele care erau în clasa a 12-a. După asta a început cariera mea de atletă.

Am abandonat echipa din liceu și am început atletismul, din 1972 până în 1993. Atunci a fost ultimul meu concurs, tot în America, la Madison Square Garden. În momentul în care am plecat din țară le-am spus tuturor că este ultimul meu turneu din carieră sportivă, ultimul meu capitol din viață sportivă. Toți au crezut că glumesc, dar m-am lăsat și peste un an eram mămică. Am născut-o pe Daiana Dorina, mămică și ea acum. Am o nepoțica drăguțică ce va deveni sigur atletă pentru că ea nu știe să meargă, doar aleargă (râde, n.red.).

CANCAN.RO: Dacă ai avea ocazia să o iei de la început, să faci din nou performanță, există ceva ce ai schimba?

Doina Melinte: Sunt un Săgetător care întotdeauna a avut obiective, niciodată nu am avut un model în cariera mea sportivă. Mi-am apreciat foarte mult părinții, din toate punctele de vedere. Bunica mea era o gospodină desăvârșită, realmente. Pe vremea când eram eu mică, la țară, nu aveam curent iar mămica ne apreta lenjeria și ne-o calcă cu fierul de călcat umplut cu jar. Uneori stau și mă gândesc cât de puternică era. Când veneau sărbătorile de Crăciun sau de Paște la noi tot timpul casa era mereu plină de musafiri. Și acum, la vârsta mea, mă întreb câtă putere avea mămica să facă atâtea.

Nu aș schimba nimic pentru că Sagetatorii nu se schimbă, sunt oameni puternici care, la un moment dat, mai aruncă și cu săgeata. Da, într-adevăr, acum nu mă sunt copil, sunt și eu mamă la rândul meu. Dar când ești copil, adolescent, ar trebui să îți asculți părinții din mai multe puncte de vedere. Regret și acum că nu i-am ascultat pentru că  părintele are o previziune a viitorului. Dar totul este trecător, au fost capitole în viață mea care s-au închis pentru totdeauna.

CANCAN.RO: Cum ar trebui să fie femeia puternică, în viziunea ta?

Doina Melinte:  În primul rând, o familie puternică trebuie să fie o familie construită din iubire, care să aibă perspectivă, să-și propună obiective comune din toate punctele de vedere. O familie fericită trebuie să aibă copii, să se ocupe de ei, de creșterea și educarea lor. Mai departe să ajungă bunici.

Eu cred că femeia este mult mai puternică decât bărbatul. Am avut o discuție după Jocurile Olimpice de la Paris. Au fost chemați foștii sportivi, medaliați acolo. Noi, fostele sportive medaliate eram în număr de 8. Prima era Nadia, a dou tot gimnastă și a treia eram eu. Când a venit președintele României să dea mâna cu noi, Nadia a zis „Domnule Președinte, vedeți, suntem aici 8 fete, foste sportive și avem 20 de medalii câștigate la nivel mondial”. Iar când a dat mâna cu mine am zis, fără nicio jenă: „Oricum femeia este mai puternică decât bărbatul”. A rămas foarte mirat și a plecat mai departe.