S-au despărțit sau nu Cătălin Cazacu și Ramona Olaru? Cum s-ar „traduce” ultimul mesaj al ex-„Vulturului” către asistenta de la „Neatza”

Cătălin Cazacu și Ramona Olaru nu ar mai forma un cuplu sau cel puțin așa s-a zvonit prin presă! După o relație care ține primele pagini ale publicațiilor de mai bine de patru luni, cei doi par să aibă probleme în paradis! CANCAN NEWS are noi detalii despre idilă, dar și prima reacție a lui Cătălin Cazacu, imediat după întoarcerea din vacanță!

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu sunt împreună din toamna anului trecut. Cei doi și-au asumat relația în octombrie, iar, de atunci, totul părea să fie numai lapte și miere. Cuplul a petrecut Revelionul departe de casă, în Zanzibar, o destinație luxoasă, preferată de multe vedete. Odată cu întoarcerea în țară, lucrurile ar fi început să scârțâie. Asistenta matinalilor de la Antena 1 și fostul “Vultur de noapte” nici măcar nu se mai urmăresc pe Instagram. Ba, mai mult, și-au șters si pozele în care apăreau împreună.

Ramona Olaru și Cătălin Cazacu și-au asumat relația în toamna lui 2021 (Foto: CANCAN.RO)

O postare recentă a lui Cătălin Cazacu, în schimb, vine să demonteze informațiile vehiculate în presă, semn că prezentatorul ar fi dispus să acorde o nouă șansă relației cu asistenta TV.

(NU RATA: PRIMA REACȚIE A RAMONEI DE LA NEATZA DESPRE DESPĂRȚIREA DE CĂTĂLIN CAZACU)

“Înțeleg din presă că iar ne-am despărțit… eu zic să ne facem un Instagram comun ca să nu mai fie problema asta. Între timp, uneori în viață totul se întâmplă cu un motiv, uneori motivul este că ești prost, un țel din trecut trebuie să rămână în trecut… lesson learned!”, a fost mesajul de pe Instagram al lui Cătălin Cazacu.

Alte subiecte incendiare la CANCAN NEWS

Bogdan de la Ploiești pleacă din România! Cântărețul și-a surprins fanii cu o postare pe contul de Instagram, în care anunță că se mută definitiv în Elveția, pentru a deveni patron de restaurant.

Bogdan de la Ploiești, un artist nonconformist (Foto: CANCAN.RO)

Renunță sau nu manelistul la cariera muzicală? CANCAN NEWS vă prezintă declarații în exclusivitate.

(VEZI AICI: BOGDAN DE LA PLOIEȘTI E BOSS DE BOSS! E ULUITOR CUM A APĂRUT ÎMBRĂCAT ÎN MALL)

Iar Dan Capatos a vorbit într-un podcast despre fricile pe care le are. Deși stă în lumina reflectoarelor de aproape două decenii, realizatorul TV pare să nu fie chiar ferit de teama zilei de mâine.

Dan Capatos, îngrijorat de ratele la bancă (Foto: CANCAN.RO)

Presa a vehiculat, în cazul lui, un salariu lunar de peste 16.000 de euro însă banii nu au putut cumpăra sănătatea pentru cel care, în primăvara anului 2019, suferea, în Italia, un atac cerebral ce îl putea lăsa paralizat! Vedeți toate detaliile la CANCAN NEWS.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
De nerecunoscut! Cum arăta unul dintre cei mai îndrăgiți artiști, la începutul carierei
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
Click.ro
Marina Almășan, așa cum n-ai mai văzut-o! În ce ipostază s-a pozat: „Femeile de carieră au și astfel de fațete”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
go4it.ro
Dedeman vinde la reducere un dispozitiv electric pentru vin. Încărcare USB-C și preț puțin peste 50 LEI
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
După ce și-au plasat membri de partid în funcții bănoase, iar pile, cumnate, prieteni au umplut ministerele și CA-urile de sinecuriști, după ce inclusiv Dominic Fritz s-a angajat la partid pe salariu de primar, acum USR anunță că a descoperit transparența și onestitatea și face concurs pentru angajarea unui asistent personal
Gandul.ro

Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare