Scene sfâșietoare în familia unei vedete TV! Se pregătește să-și ia adio de la copii din cauza unui diagnostic crunt: „Au apărut mai multe tumori”

Teddi Mellencamp, cunoscută din ”Real Housewives of Beverly Hills”, trăiește un adevărat coșmar: cancerul s-a extins în tot corpul, iar medicii îi dau puține șanse. După 20 de operații și un lung șir de tratamente chinuitoare, vedeta a primit o veste devastatoare – boala i-a cuprins creierul și plămânii. Acum, Teddi își pregătește copiii pentru ce e mai rău, în timp ce încearcă să-și păstreze speranța.

Potrivit RadarOnline, tumorile s-au răspândit în corpul ei, iar acum, Mellencamp spune că se concentrează asupra viitorului celor trei copii ai săi, după ce ea va muri.

Starul din Real Housewives of Beverly Hills, în vârstă de 43 de ani, a suferit deja aproximativ 20 de operații în doar trei ani după ce a fost diagnosticată cu melanom.

Din păcate, însă, pe 12 februarie, medicii i-au dat vestea sumbră că boala s-a răspândit la creier, forțând-o să fie supusă unei intervenții chirurgicale de urgență pentru a elimina patru tumori mari. Ulterior, vedeta a fost supusă radioterapiei, mai arată sursa citată.

Mai apoi, pe 7 martie, ea a primit și mai multe vești proaste. Atunci, după ce medicii i-au descoperit încă trei tumori pe creier și alte două la plămâni.

CITEȘTE ȘI: VEȘTI TRISTE PENTRU O CUNOSCUTĂ VEDETĂ. A FOST DIAGNOSTICATĂ CU CANCER DE SÂN, IAR BOALA S-A EXTINS. VESTEA A VENIT LA DOAR CÂTEVA ZILE DUPĂ NUNTĂ

Vedeta începe să își piardă speranța

Deși Mellencamp spune că medicii speră că „imunoterapia și radiațiile” vor fi eficiente, o sursă a dezvăluit că ea și-a pregătit fiicele, Slate, de 12 ani, și Dove, de cinci ani, dar și pe fiul său, Cruz, de zece ani, pentru o viață fără ca mama lor să fie alături de ei.

„Teddi este o luptătoare, oricine a urmărit Real Housewives știe acest lucru. Dar îi slăbește spiritul de luptă. Crede că poate învinge boala doar pentru a primi un alt diagnostic oribil. Le-a spus copiilor ei că mama e bolnavă, dar că o să fie bine, iar acum o sfâșie faptul că trebuie să le spună adevărul sumbru. Teddi face tot posibilul să rămână optimistă, dar principalul ei gând este să învingă acest cancer de dragul familiei”, a declarat o persoană apropiată de aceasta.

Din păcate, medicul oncolog Jerome Spunberg spune că aceasta se confruntă cu un viitor sumbru și va trebui să treacă prin tratamente dureroase și probabil o așteaptă un final tragic.

„Melanomul este notoriu pentru răspândirea rapidă și, de multe ori, apar mai multe tumori, chiar dacă medicii le tratează pe cele existente. Probabil că se confruntă cu o perioadă de încercări foarte grele și dureroase, iar rata de vindecare, din păcate, este foarte scăzută”, spune specialistul.

CITEȘTE ȘI: MOMENTELE CUMPLITE PRIN CARE A TRECUT PRINȚUL WILLIAM ATUNCI CÂND A AFLAT CĂ TATĂL ȘI SOȚIA SA AU AMBII CANCER. „NU L-AM VĂZUT NICIODATĂ MAI JOS”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!