Tania Budi şi-a făcut prima intervenţie estetică la 53 de ani. Cum arată vedeta

Tania Budi nu a apelat până la vârsta de 53 de ani la intervenţiile chirurgicale, iar pentru înfrumuseţare s-a folosit doar de tratementele non-invazive. Recent, frumoasa blondină a decis că este vremea pentru o schimbare, astfel s-a lăsat pe mâna esteticienilor. În cadrul unui interviu, vedeta a vorbit despre operaţie.

În urmă cu câteva luni, Tania și-a făcut blefaroplastie – ridicarea, prin intermedii chirurgicale, a pielii de la nivelul pleoapelor.

Vedeta povesteşte faptul că intervenția a decurs cu succes, iar acum arată așa cum și-a dorit.

„Ajunsesem într-o situație care mă deranja destul de mult: pielea de deasupra ochilor și de la nivelul pleoapelor crescuse în exces și forma pliuri care coborau până peste gene. Acest lucru punea greutate pe pleoape și crea un efect estetic neplăcut: ochii păreau mici, arătam mereu ca și cum abia m-aș fi trezit din somn. În plus, afectează chiar și vederea periferică și nu mai poți aplica nici fardurile corect. Este neplăcut să te privești în oglindă și să pari mereu obosită, deși, în realitate, abia ce te-ai odihnit.

L-am întrebat pe medicul meu estetician ce e de făcut, care este cea mai sigură intervenție și mi-a recomandat blefaroplastia, operația pentru care este foarte apreciat. Am înțeles ce presupune, că nu este dureroasă și nici nu necesită perioadă lungă de recuperare și am zis da! Au trecut câteva săptămâni de la intervenție și este totul minunat”, a explicat Tania Budi, pentru click.ro.

CITEŞTE ŞI: TANIA BUDI, RĂNITĂ GRAV DUPĂ UN ACCIDENT: “MI-AM PIERDUT CUNOȘTINȚA. AMINTIRILE DIN ULTIMII 2 ANI ERAU ȘTERSE”. AFACERISTA S-A ALES CU O COASTĂ FISURATĂ

Tania Budi, secretul tinereții

Fosta miss Tania Budi a povestit la emisiunea lui Măruță, care este secretul tinereții. A dezvăluit, tot atunci, că are un iubit mult mai tânăr.

„Suntem împreună de peste doi ani. Datorită lui m-am apucat de sport. Niște prieteni comuni ne-au făcut cunoștință de Revelion. A doua oară ne-am văzut la scurt timp după, pentru că amândoi ne doream să ne revedem. Și de atunci am rămas împreună.  Este, din toate punctele de vedere, jumătatea mea. Are exact jumătate din vârsta mea”, a spus Tania Budi.

La cei 53 de ani, Tania Budi artă incredibil, are o siluetă de invidiat și pe fața ei nu există nicio urmă de rid. Ea reușește să se mențină printr-o alimentație sănătoasă și mult sport.

 

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
Click.ro
Dorel Vișan și Florin Piersic s-au împăcat la 90 de ani! De ce se certaseră, de fapt? „El e boierul, eu sunt țăranul!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
Gandul.ro
Se întoarce Victor Ponta în Guvern? Fostul premier este în discuții avansate cu Luca Niculescu pentru două portofolii mari – SURSE
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta