Un document fals despre presupusa încorporare a tinerilor a stârnit îngrijorare în mediul online. Ministerul Apărării Naționale a intervenit și a explicat ce se întâmplă, de fapt. Informația falsă a apărut în baza desfășurării unui exercițiu militar în București și Ilfov. Reprezentanții instituției au transmis că nu există nicio acțiune de încorporare a tinerilor.
Potrivit MApN, în spațiul public a circulat o imagine care imită o înștiințare oficială. Documentul ar fi fost emis, în mod fals, de Centrul Militar Județean Ilfov. În acesta, un tânăr născut după anul 2000 ar fi fost chemat pe 20 octombrie 2026. Scopul menționat era efectuarea formalităților pentru încorporarea în Armata României. Ministerul a dezmințit informația și a avertizat asupra intenției de a provoca panică în rândul populației.
„Imaginea apărută în spațiul public este un fals”, au transmis reprezentanții instituției pe platforma Inforadar.
Ce se întâmplă, de fapt, cu exercițiul militar MOBEX B-IF 26
Dezinformarea a apărut în perioada în care MApN desfășoară exercițiul MOBEX B-IF 26. Acesta are loc în București și județul Ilfov și urmărește evaluarea rezervei de mobilizare. Ministerul precizează că exercițiul îi vizează exclusiv pe rezerviștii militari aflați deja în evidențele centrelor militare. Prin urmare, activitatea nu presupune chemarea tinerilor fără pregătire militară și nici încorporarea acestora.
„Exercițiul MOBEX B-IF 26 îi vizează EXCLUSIV pe rezerviștii militari aflați deja în evidențele centrelor militare”, a precizat MApN.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2023%2F10%2Farmata.jpg)
România are, la momentul actual, sub 2.000 de rezerviști voluntari
Este suspendat serviciul militar obligatoriu în România?
Serviciul militar obligatoriu pe timp de pace este suspendat în România începând cu 1 ianuarie 2007. Măsura este prevăzută de Legea nr. 395/2005. Potrivit cadrului legal, serviciul militar poate deveni obligatoriu în situații excepționale. Acestea includ starea de război, starea de mobilizare și starea de asediu.
CITEȘTE ȘI:
Armata cheamă 10.000 de rezerviști din București și Ilfov. Ce trebuie să facă cei convocați