Actorul Alfonso Ribeiro, un prieten apropiat al regretatului James Van Der Beek, răpus zilele acestea de cancer, a publicat o imagine impresionantă pe rețelele sociale.
Ribeiro a publicat o fotografie cu ultimele momente ale lui Van Der Beek, care a încetat din viață zilele acestea, la numai 48 de ani. În urma sa rămân soția sa, Kimberly, și cei șase copii ai lor, care acum sunt într-o situație destul de complicată.
„Poza a fost făcută de Kimberly (n.r. soţia lui James) cu doar câteva minute înainte de a ne lua rămas bun. L-am făcut să râdă pentru ultima dată”, a transmis Ribeiro, care este și nașul uneia dintre fetele actorului.
La câteva ore după ce vestea a făcut înconjurul lumii, Ribeiro a mai postat o fotografie veche cu ei doi, în care Van Der Beek arată sănătos şi plin de viaţă, adăugând un mesaj tulburător.
„Sunt atât de îndurerat de pierderea prietenului meu. A fost prietenul meu, fratele meu şi modelu meu. Am fost alături de el în această bătălie cu cancerul. Te iubesc, James, şi ştiu că un înger îţi protejează familia”, a scris el.

Fanii actorului James Van Der Beek au dat dovadă de o solidaritate ieșită din comun după anunțul morții acestuia.
Actorul a murit la 48 de ani pe 11 februarie, în urma unei lupte cu cancerul colorectal. La scurt timp după ce vestea a fost făcută publică, prietenii săi au deschis un cont GoFundMe, cerând ajutor pentru soția sa, Kimberly Van Der Beek, și cei șase copii ai lor, scrie Variety.
Pe 12 februarie, campania a ajuns la 1 milion de dolari. Obiectivul a fost stabilit inițial la 250.000 de dolari, dar a crescut pe parcursul zilei de miercuri la 1,3 milioane de dolari.
Banii strânși „vor ajuta la acoperirea cheltuielilor esențiale de trai, la plata facturilor și la susținerea educației copiilor”, mai transmite organizatorul strângerii de fonduri.
„Fiecare donație, indiferent de mărime, îi va ajuta pe Kimberly și pe familia ei să găsească speranță și siguranță în timp ce își reconstruiesc viața. Vă mulțumim că ați luat în considerare o donație pentru a-i sprijini”, se arată în mesajul transmis de organizatorul strângerii de voturi.
Van Der Beek a avut șase copii cu soția sa: Olivia, 15 ani, Joshua, 13 ani, Annabel, 12 ani, Emilia, 9 ani, Gwendolyn, 7 ani, și Jeremiah, 4 ani.
CITEȘTE ȘI:
Doliu la Hollywood! James Van Der Beek a murit răpus de cancer, la 48 de ani
A murit Bud Cort, protagonistul celebrului film „Harold și Maude”. Actorul avea 77 de ani