Noi imagini surprinse de camerele de supraveghere ale unui bloc scot la iveală momentele tensionate dintre generalul Dorin Ioniță și femeia cu care acesta ar fi avut o relație. Înregistrarea surprinde o altercație între cei doi, iar ulterior femeia a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
Alice nu ar fi o prezență necunoscută în lumea sportului. Potrivit informațiilor apărute în acest caz, femeia ar fi fost legitimată la CSA Steaua București și ar fi activat în cadrul secției de scrimă, la floretă. Astfel, în spatele poveștii care a ajuns acum în atenția publică se află și trecutul sportiv al femeii care a solicitat intervenția oamenilor legii.
Ultimele imagini cu Dorin Ioniță în viață
Totul s-ar fi petrecut în Voluntari, în cursul serii. În jurul orei 20:17, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Voluntari au fost sesizați printr-un apel la 112 de către o femeie de 46 de ani. Aceasta ar fi reclamat că a avut un incident cu un bărbat.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2FCaptura-de-ecran-din-2026-09-11-la-16.31.38.png)
Momentul din lift a fost filmat/Foto: Antena 3 CNN
La fața locului au ajuns oamenii legii, care au făcut verificări și au completat formularul de evaluare a riscului. În urma procedurii, autoritățile au stabilit existența unui risc iminent pentru femeie. În acest context, pe numele lui Dorin Ioniță a fost emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru o perioadă de cinci zile.
Documentul prevedea mai multe măsuri menite să o protejeze pe femeie. Printre acestea se număra și obligația generalului de a păstra o distanță de cel puțin 200 de metri față de Alice.
Ulterior, situația avea să capete o turnură dramatică. În jurul orei 1:24, la câteva ore după primul apel la 112, polițiștii din Ilfov ar fi fost sesizați de soția lui Dorin Ioniță. Aceasta ar fi anunțat că generalul părăsise domiciliul și avea asupra sa un pistol.
Dorin Ioniță era deținător legal al unei arme, iar plecarea sa din locuință a determinat autoritățile să înceapă verificările pentru identificarea acestuia.
Generalul s-ar fi deplasat ulterior către imobilul său din județul Prahova. Acolo avea să fie găsit decedat, după ce s-ar fi împușcat.
Ea este amanta generalului Dorin Ioniță. Femeia doar ce obținuse un ordin de protecție