Unde a ajuns Rareș Prisăcariu după ce a câștigat „Românii au Talent”: „Mulțumim măicuțelor”. Oamenii au reacționat pe rețelele de socializare

Unde a ajuns Rareș Prisăcariu după ce a câștigat „Românii au Talent”: „Mulțumim măicuțelor”. Oamenii au reacționat pe rețelele de socializare
Rareș Prisacariu a fost primit cu multă căldură la școala în care învață / Sursă Foto: Facebook

Rareș Prisacariu este câștigătorul sezonului 13 „Românii au Talent” de la Pro TV. În vârstă de 7 ani, băiețelul a plecat acasă cu trofeul, dar și cu premiul cel mare în valoare de 120.000 de euro. Imediat după finală, publicul a fost din ce în ce mai interesat de viața micuțului, iar Rareș îi ține aproape pe oamenii care îl urmăresc în mediul online. Zilele trecute, tânărul a postat o fotografie care a stârnit reacții în mediul online. Despre ce este vorba, în rândurile de mai jos.

Rareș Prisacariu a reușit să impresioneze o țară întreagă cu talentul său. La doar 7 ani, băiețelul este capabil să memoreze totul foarte repede, într-un timp scurt, și poate recita texte cu ușurință, ca un mare actor.

Originar din Botoșani, Rareș a demonstrat că nimic nu este imposibil atunci când îți dorești ceva. Telespectatorii au fost plăcut impresionați de talentul său, încât majoritatea voturilor de încredere au mers către Rareș Prisacariu.

După ce a reușit să iasă învingător, băiețelul a ținut să le mulțumească tuturor celor care au crezut în el și l-au votat într-un număr atât de mare.

„Cel mai fericit sunt când împart bucuria cu toți cei dragi. Vă mulțumesc pentru toată dragostea pe care mi-o oferiți! ❤️ Amintirile de la Românii au talent mă vor însoți toată viața”, a scris Rareș, pe pagina lui oficială de Facebook, în urmă cu câteva săptămâni.

Ținându-și oamenii din mediul online aproape, Rareș a publicat câteva fotografii în care le-a arătat tuturor unde a ales să meargă cu familia.

CITEȘTE ȘI: „I-au dat în cap lui Rareș Prisăcariu”, copilul minune de la Românii au Talent. Declarații cutremurătoare făcute de Florin Zamfirescu – VIDEO EXCLUSIV

Unde a ajuns Rareș Prisacriu, după ce a câștigat Românii au talent

În urmă cu câteva zile, Rareș Prisăcariu și familia sa au mers în vizită la mai multe mănăstiri din România. Proaspăt câștigător al emisiunii Românii au talent, Prisăcariu a ținut să le mulțumească măicuțelor de la Mănăstirea Voroneț pentru primirea călduroasă de care a avut parte.

„Mulțumim măicuțelor pentru primirea caladă!”, a scris Rareș, la descrierea fotografiilor publicate.

La acea postare, fanii au reacționat de îndată.

„Dragă Rareș, îți doresc tot ce este mai bun. Ești o binecuvântare pentru poporul român și Dumnezeu și părinții să te ocrotească toată viața. Ești un spirit ales întrupat într-un copil educat, extraordinar de deștept, înțelept și vesel. Este o combinație uluitoare!! Te îmbrățișez cu mare admirație! Un salut și o îmbrățișare pentru minunata ta familie!!”

„Felicitări și bravo, Rareș!”, sunt câteva dintre reacțiile oamenilor.

Rareș Prisacariu a mers să viziteze câteva mănăstiri împreună cu familia / foto: Instagram

VEZI ȘI: De ce tratament are parte Rareș Prisacariu la școală după ce a câștigat Românii au talent. Puțini au parte de așa ceva

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este Gabriella Barbu, ispita care a făcut senzație în Spania și a ajuns la „Insula Iubirii”? Detalii neștiute despre brunetă
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac a publicat imaginile verii și și-a cucerit milioanele de fani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Click.ro
Ce i-a spus soțul Mirelei Vaida când a început difuzarea Asia Express: „Să nu-i facem de râs”. Vedeta dezvăluie secretul unei căsnicii fericite, după 21 de ani de relație
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Digi 24
Au fost sau nu calculate greșit 2,2 milioane de pensii? Explicațiile CNPP
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Digi24
Țara care vrea să-i reţină pe turiştii care depăşesc termenul de şedere permis: „Această măsură va asigura respectarea condiţiilor”
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
Promotor.ro
Ce e bine să ai în portbagaj înainte de sezonul rece? Lidl aduce două produse pentru șoferi de la 149 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
go4it.ro
Răspunsul Google la iPhone 18 Pro este aici
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Descopera.ro
O modificare subtilă a unghiilor poate fi un semn al unei boli ascunse
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
Gandul.ro
AI-ul era cât pe ce să pornească un război între China și SUA. Americanii erau pe punctul de a lansa o operațiune în forță asupra unei nave chineze
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Mediafax Italia
ATENȚIE! Vrei să trimiți bani familiei?! TREBUIE SĂ ȘTII că vei fi... URMĂRIT!
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!
Mediafax Spania
Nu e glumă! Cum poți cumpăra cu doar 25 de euro o vestă varianta Versace de 2.000 de euro?!