La șapte ani de la dispariția lui Leo Iorga, soția regretatului artist a luat o decizie dificilă în legătură cu una dintre cele mai importante amintiri materiale rămase de la acesta. Autoturismul pe care l-a primit în dar de la soțul ei a fost pus acum în vânzare.
Fiul celor doi, Edy Iorga, a dezvăluit care este prețul mașinii și ce a determinat-o pe mama sa să se despartă de autoturismul încărcat de valoare sentimentală.
Paula Iorga s-a mutat în casa de vacanță a familiei din Eforie Nord
După pierderea lui Leo Iorga, Paula Iorga a ales să părăsească Capitala și să se stabilească în Eforie Nord, în locuința de vacanță a familiei. Timpul a trecut, iar în urmă cu aproximativ trei ani, aceasta a început un nou capitol și pe plan personal, alături de artistul rock Aurel Dincă.
Acum, la șapte ani de la moartea fostului soț, Paula a decis să renunțe la unul dintre lucrurile care îi amintesc de relația lor. Este vorba despre autoturismul primit în dar de la Leo Iorga, pe care a hotărât să îl pună la vânzare, în ciuda încărcăturii emoționale pe care o are pentru ea.
Autoturismul a fost scos la vânzare pentru suma de 6.000 de euro
În mesajul prin care a anunțat vânzarea mașinii, Paula Iorga a vorbit și despre legătura sentimentală pe care o are cu autoturismul și despre cât de dificil îi este să ia această decizie.
„E momentul să mă despart de ultimul cadou de la Leo Iorga. O mare valoare sentimentală și nu este ușor. Sunt prima proprietară în România și am adus-o împreună de la Cluj, în 2018. Îmi doresc să ajungă la cineva care o va aprecia și îi va oferi în continuare grija de care are nevoie.
Vând Ford Kuga, 2012, Diesel, 4×4, cutie automată PowerShift, 250.000 km, o mașină cu personalitate, plafon panoramic și interior din piele ecologică. Preț: 6.000 de euro. An fabricație: 2011. Motorizare: Diesel 1.9. Tracțiune: 4×4. Poate că următorul proprietar este chiar printre prietenii voștri! Mulțumesc frumos”.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FWhatsApp-Image-2026-10-01-at-10.06.41.jpeg)
Sursa foto: Social media
„Tata nu a apucat să beneficieze de această mașină”
Edy Iorga a explicat ce a determinat-o pe Paula să ia această hotărâre și să renunțe la autoturismul care are o însemnătate aparte pentru familia lor.
„O vinde ca să își cumpere alta, potrivită pentru necesitățile ei. Tata i-o dăruise, dar, din păcate, nu a apucat să beneficieze prea mult de mașina aceasta, cred că vreun an, apoi s-a stins din viață. Mamei i-a fost foarte drag acest autoturism, cu greu se desparte de el, era un dar, un ultim dar de la Leo”, a menționat Edy Iorga pentru Click.
Cea mai recentă imagine în care Leo Iorga apare alături de soția sa și de cei doi băieți
Ultimul concert susținut de Leo Iorga a avut loc pe 20 septembrie 2019, la Arenele Romane din Capitală, cu aproximativ o lună și jumătate înainte de moartea artistului. În fața unui public numeros, care l-a încurajat și l-a răsplătit cu aplauze îndelungi, cântărețul a fost onorat cu „Discul de platină”.
Seara a rămas una dintre cele mai importante din ultima perioadă a vieții sale și dintr-un alt motiv. Atunci a fost surprinsă și ultima fotografie de familie în care Leo Iorga apare alături de soția sa și de cei doi fii, Edy și Paul.
„Totul s-a întâmplat într-un mod interesant. Până şi cariera şi-a încheiat-o apoteotic, având în vedere că la concertul de la Arenele Romane el a primit discul de platină.
A fost fix ultima sa apariţie în care şi-a primit premiul şi a putut să îşi ia «la revedere» de la cei care îi iubesc muzica. Pentru acel moment ne-am pregătit destul de mult. A trebuit să îl iau pe tata din spital şi să îl aduc pe scenă. Ne-am pregătit cu tot ce trebuia în cazul în care i s-ar fi făcut rău”, a mai menționat Edy Iorga pentru aceeași sursă.
Ce ritual are Paula Iorga, după ce și-a refăcut viața. Unde merge împreună cu noul ei iubit