Zodia care divorțează în toamna anului 2026. Cristina Demetrescu: „Trebuie să aibă curaj, această schimbare este necesară”

Zodia care divorțează în toamna anului 2026. Cristina Demetrescu: "Trebuie să aibă curaj, această schimbare este necesară"
Zodia care divorțează în toamna anului 2026

Prima parte a lunii august a fost destul de dificilă pentru unele semne zodiacale și a adus conflicte și schimbări interioare. Însă, acum lucrurile se așază, iar unii nativi își găsesc liniștea, chiar dacă trebuie să facă alegeri dificile, precum un divorț. Care este semnul care își încheie o poveste și privește acum încrezător spre viitor?

Până pe 18 august, atmosfera astrală a fost asociată cu încercări, sacrificii și situații care i-au obligat pe oameni să privească mai atent relațiile în care se află. Odată depășit acest moment, presiunea începe să scadă, iar unii nativi pot vedea mai limpede ce își doresc și ce nu mai funcționează în viața lor.

Zodia care divorțează în toamna anului 2026

Pentru nativii din Fecioară, perioada traversată în ultimele săptămâni nu a fost deloc simplă. Problemele mai vechi din relațiile de cuplu au revenit în prim-plan, iar unele căsnicii au ajuns într-un punct în care despărțirea pare singura soluție. Potrivit Cristinei Demetrescu, există Fecioare care se pot afla în pragul unui divorț, după o perioadă în care au fost nevoite să suporte numeroase încercări.

Însă, specialista spune că o astfel de ruptură nu trebuie privită neapărat ca un eșec. Pentru unii nativi, încheierea unei relații care nu îi mai reprezintă poate deveni punctul de plecare pentru o etapă mai echilibrată. După 18 august, Fecioarele au șansa să își recapete claritatea și să ia decizii pe care le-au amânat de teamă sau din dorința de a păstra cu orice preț o situație cunoscută.

„Fecioara este una dintre zodiile pentru care 18 august are cea mai mare importanță în plan sentimental. Până la această dată Fecioarele au fost traversate de o perioadă karmică, atât în sens pozitiv, cât și mai puțin favorabil. Presiunea se manifestă în mod special în zona relațiilor.

Pentru unii nativi au putut exista probleme serioase în cuplu, iar anumite relații au putut ajunge chiar aproape de divorț. Fecioarele trebuie să analizeze foarte bine ceea ce se întâmplă și să aibă curajul schimbărilor atunci când acestea sunt necesare”, spune Cristina Demetrescu.

Zodia care divorțează în toamna anului 2026

Astfel, toamna poate veni pentru unele Fecioare cu o desprindere definitivă de trecut, dar și cu posibilitatea de a construi o viață sentimentală mai potrivită propriilor nevoi. Nu este exclus ca, după această etapă, nativii singuri să fie pregătiți pentru o nouă poveste de dragoste și chiar să își întâlnească sufletul pereche.

 

CITEȘTE ȘI:

Cele 3 zodii care își schimbă destinul până la sfârșitul lui 2026. Apar oportunități uriașe!

Ce spune planeta Venus despre viața ta amoroasă. Cum iubești și ce partener atragi

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Fiica lui Ion Țiriac și-a început cariera la 29 de ani. Unde lucrează Ioana, departe de averea tatălui ei
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Sorana Cîrstea, din nou cu zâmbetul pe buze, după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac: „Octombrie călduros”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
Click.ro
Ce frumoasă e fiica Marinei Almășan, stabilită la Paris! Zici că-i actriță franțuzoaică: „Și-a ales o viață departe de ochii lumii”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
go4it.ro
Steve Jobs, omagiat de Apple la 15 ani de la moartea sa. Mesajele publicate de John Ternus și Tim Cook
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Gandul.ro
Cine este Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. A fost jurnalist și ambasadorul României la Paris
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Mediafax Italia
Numele unei românce A CUCERIT Italia! Presa scrie măgulitor despre cântăreață
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”
Mediafax Spania
Declarațiile SINCERE ale unuia dintre cei mai bogați oameni! ”Încă puțin și...”