Acasă » Vedete » Dana Rogoz recunoaște că a fost abuzată în perioada Abracadabra: „Mi-a ridicat fusta și mi-a pus mâna pe..”

Dana Rogoz recunoaște că a fost abuzată în perioada Abracadabra: „Mi-a ridicat fusta și mi-a pus mâna pe..”

De: Cristian Lisandru 17/10/2019 | 10:05
Dana Rogoz recunoaște că a fost abuzată în perioada Abracadabra: Mi-a ridicat fusta și mi-a pus mâna pe..
Amintiri din perioada Abracadabra! Dana Rogoz recunoaște că a fost abuzată

Dezvăluiri uluitoare făcute de Dana Rogoz, iar subiectul este unul dureros și de actualitate, abuzul sexual. Rememorând perioada adolescenței, Dana Rogoz mărturisește care au fost momentele în care s-a simțit agresată și își aduce aminte de gesturi masculine care o determinau să îi fie rușine.

O călătorie cu autobuzul, își aduce aminte Dana Rogoz, se putea transforma într-o adevărată aventură, în sensul cel mai rău al cuvântului, existând mulți bărbați care – sub pretextul că mașina era aglomerată – își lipeau corpul de al ei, iar senzația era una foarte neplăcută. Suplimentar, existau tot felul de ”metode” prin care adolescentele erau atinse ”ca din întâmplare”, numai că, spune vedeta, nu exista ”suficient” curaj pentru a fixa limitele normale. Bineînțeles, și Dana a trecut prin astfel de ”experiențe” neplăcute.

”Eu nu o să uit senzația pe care o aveam când un băr­bat se lipea cu corpul lui de spatele meu, sub pretextul că e foarte aglomerat, iar eu nu știam cum să mă retrag, cum să îmi schimb poziția, ca nu cumva să îl fac tot pe el să se simtă prost. Tot mie îmi era rușine de gândurile și temerile pe care le aveam, căci nu fuse­sem învățată că am dreptul să mă întorc și să îi spun pe un ton calm: „Stop! Vă rog fru­mos să vă retrageți doi pași! Și ar mai fi claxoanele, ridica­tul fustei, pus mâna în fugă pe sâni sau fund… care în perioa­da adolescenței erau cumva atât de uzuale, încât nici nu puteai să te plângi de ele. Și nu, nu ne plăceau, așa cum cred unii. Dar nu aveam poate suficient curaj pe atunci să pu­nem limite, pentru că societa­tea nu ne învățase asta și nici nu ne oferise un context priel­nic”, a declarat Dana Rogoz pentru viva.ro.

Cum a fost cerută în căsătorie

Dana Rogoz a povestit cum a fost cerută în căsătorie în anul 2012, după o relație de 8 ani cu Radu Dragomir. Actrița a mărturisit că și acum este emoționată când își amintește. Alesul inimii ei i-a dăruit un inel în valoare de 3.100 de lei. Actrița a fost recent martora unei cereri în căsătorie, lucru care i-a amintit de acel moment. Dana Rogoz a dezvăluit că Radu Dragomir „nu avea dubii în privința răspunsului” ei și că a mers la sigur.

(CITEȘTE ȘI: DANA ROGOZ, DEZVĂLUIRI DIN VIAȚA INTIMĂ! CEL MAI CIUDAT LOC UNDE A FĂCUT SEX: “AM CREZUT CĂ AM FOST FILMATĂ“)

„Acum câteva zile, am fost martora unei cereri în căsătorie inedite, prin telefon.. Şi uite aşa mi-am adus aminte în detaliu momentul în care Radu a pus celebra întrebare: „Vrei să fii soţia mea?”. Radu nu avea dubii în privinţa răspunsului. Ştia că merge la sigur. Dar voia totuşi să fie pusă întrebarea, fix ca la carte şi să existe răspunsul, în mod oficial. După care să îmi pună inelul.

Parcase rulota în cel mai bun loc din Praga, cu cea mai frumoasă privelişte. A scos inelul, a rostit întrebarea, am răspuns Da, ne-am îmbrăţişat. Şi am început să plângem, stând aşa îmbrăţişaţi, minute bune. A fost extrem de emoţionant pentru amândoi, deşi hotărârea o luasem fiecare cu mult timp înainte”,  dezvăluia Dana Rogoz pe blogul ei personal.

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să...
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se...
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
Sunt cele mai scumpe mere din lume. Foarte puțini oameni și le permit
Sunt cele mai scumpe mere din lume. Foarte puțini oameni și le permit
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce...
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru 2024
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru...
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă nici măcar un leu
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă...
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât din tren și s-au plimbat pe peron sau prin stațiune
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât...