Organizația Mondială a Sănătății: Termenul ”distanțare socială” este folosit greșit

Organizația Mondială a Sănătății: Termenul ”distanțare socială” este folosit greșit
Organizația Mondială a Sănătății: Termenul ”distanțare socială” este folosit greșit

În contextul pandemiei de coronavirus, o sintagmă și-a făcut apariția, iar ea a devenit curentă în exprimarea de zi cu zi. Este vorba despre ”distanțarea socială” necesară pentru a încerca limitarea răspândirii infecției cu noul coronavirus, numai că reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății ne transmit că folosirea acestei sintagme este, de cele mai multe ori, greșită.

Totul pornește de la întrebarea dacă este nevoie de o ”distanțare socială” sau de o ”distanțare fizică”. Măsurile restrictive au impus distanțarea socială, este drept, însă distanțarea fizică, în context medical, este cea mai importantă. Oamenii trebuie să socializeze, într-o astfel de perioadă, mai spun reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății.

„Distanţarea socială poate fi şi între clase, diferenţele de trai, evoluţie, social şi distanţa fizică impusă de distanţa de protecţie. E acelaşi lucru, raportat la paza de coronavirus. Aici e o metaforă, trebuie să mergem undeva să discutăm pe larg”, susține OMS, potrivit antena3.ro. (CITEȘTE ȘI: CORONAVIRUS ROMÂNIA. NUMĂRUL DECESELOR DIN CAUZA COVID-19 A AJUNS LA 1185)

OMS: ”Oamenii trebuie să rămână conectați”

Distanțarea socială este, astfel, folosită greșit, avertizează reprezentanții Organizației Mondiale a Sănătății, în urma concluziilor  care au fost trase de la începutul pandemieide coronavirus.

Oamenii trebuie să respecte măsurile de restricție impuse de autoritățățile din toate țările afectate de noul coronavirus, însă – din punct de vedere social – ar trebui să rămână ”conectați”.

„Noi suntem obişnuiţi să fim apropiaţi, dar ne-am mai şi întâlnit, dar nu ne-am îmbrăţişat, nu ne-am sărutat. A fost ziua mea, nu ne-am sărutat, ne-am făcut numai aşa”, „Am dus lipsa de apropiere, de copii, de persoane apropiate, de interacţiunea cu colegi, cu prieteni. Cred că distanţa socială e mai grea decât aia fizică” sau „E incomparabil. Cea fizică, mi se pare normal, natural, suntem sociabili, suntem oameni, n-ai cum altfel. Suntem obişnuiţi cu canalele online, aşa că într-adevăr, plimbările prin parc, interacţiunea cu prietenii, fizic la terase, restaurante, ne-au lipsit”, afirmă toți cei a căror viață s-a desfășurat după cu totul alte puncte de reper după declanșarea pandemiei de coronavirus. (VEZI ȘI AICI: S-A VINDECAT DE CORONAVIRUS LA 107 ANI! CAZ INCREDIBIL ÎN IRAN. “A ÎNVINS BOALA CU AJUTORUL…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!