Bianca Comănici are probleme grave de sănătate. De ce a ajuns concurenta de la Puterea Dragostei, de urgență, la medic

Bianca Comănici, fosta concurentă de la Puterea Dragostei, a ajuns cum puțin timp, de urgență, la dentist. Problemele de sănătate ale brunetei sunt destul de grave și este determinată să scape cât mai repede de ele.

Concret, pentru că își dorește să aibă o dantură perfectă, Bianca are de gând să își pună fațete. „Nu am apucat să mănânc prea mult. Sunt amețită de cap.

Am anestezie acum la gură, de aia nici nu prea pot să vorbesc. Partea asta nici nu pot să o ridic, pentru că este amorțită.

Citește și: Livian de la Puterea Dragostei dă cărțile pe față. Care este adevăratul motiv al despărțirii de Bianca. „Era tot mai dubioasă treaba”

Să vă arăt ce mi-am cumpărat eu. Am fost la farmacie, pentru că știți că am fost la dentist. Pentru că am probleme cu gingiile, pentru fațete am nevoie de retușuri, nu mă pricep eu, o să îl lăsăm pe domnul doctor să explice, dumnealui știe cel mai bine.

Mi s-a recomandat să mă dau cu ulei și să folosesc o periuță cât mai soft, sper să fie ok”, a declarat Bianca Comănici în vlogul său.

Bianca și Livian s-au despărțit

Bianca și Livian au decis să se despartă pe motiv tânărul era nemulțumit că nu primește destulă atenție și afecțiune din partea partenerei.

„Eu când am ajuns la ea, nu știu de ce, am avut impresia că e ca și cum îți pierzi interesul față de cineva și vrei pe altcineva. Ești așa rece… și am avut impresia asta când am văzut-o. Nu a sărit să mă ia în brațe, dar nu a făcut chestia asta pentru că era nervoasă din altă cauză.

Nu rata: Șoc total la Puterea Dragostei: Livian și Bianca și-au spus adio? Cum au fost dați de gol că nu ar mai forma un cuplu

Eu eram nervos tot din altă cauză. Am rămas la ea, afirmația Biancăi că am dormit cu Peți e aiurea și a fost aruncată nu știu cu ce scop. Nu ai cum să zici așa ceva, chiar dacă era la caterincă”, a declarat Livian într-unul din vlogurile de pe canalul său de Youtube.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri