Oficial, îi merge foarte bine iubitei lui Alex Bodi! Justyna Gradek și-a cumpărat azi un bolid albastru care valorează cât o garsonieră | FOTO

Oficial, iubitei lui Alex Bodi îi merge foarte bine la vârsta de 27 de ani! Justyna Gradek și-a cumpărat azi, la câteva zile după ce s-a întors în țara natală, un bolid albastru care valorează cât o garsonieră. Fericită pentru reușita “bifată”, șatena sexy a încărcat pe IG Story primele imagini cu noua mașină pe care o conduce.

Justyna Gradek s-a înnoit cu un BMW de peste 30.000 de euro

Întoarsă în Polonia după minivacanța petrecută cu Alex Bodi în România, Justyna Gradek a mers astăzi la o reprezentanță BMW din oraşul Lodz, de unde și-a luat un BMW Seria 2 Gran Coupé, vopsit albastru. Prețul de pornire pentru un astfel de model este de aproape 32.000 de euro și, evident, în funcție de opțiunile pe care le are, el poate să ajungă chiar și la 40.000 de euro.

“My new baby (n.r.: Noul meu bebeluș)???” este mesajul transmis de cunoscutul model prin intermediul primului video publicat pe Instagram Stories, după cum puteți descoperi în galeria foto a articolului. Unii dintre susținătorii fotomodelului cred că, de fapt, bolidul, ar fi un cadou în avans pe care și l-a făcut. Pe de altă parte, alții sunt de părere că ar fi din partea controversatului antreprenor român care obișnuiește să ofere daruri de lux femeilor din viața lui. În plus, ziua de naștere a divei este pe 18 august.

Justyna Gradek a fost felicitată pentru noua bijuterie pe patru roți de oficialii de la BISHAT E RRUGËS © Instagram Stories

Vezi și: Ce operații estetice are Justyna Gradek, noua iubită a lui Alex Bodi. Cum arăta înainte de a apela la mici retușuri de frumusețe

Karol Miśkiewicz a anunțat divorțul de Justyna Gradek în noaptea de 5 spre 6 iulie

“Suntem căsătoriți, dar divorțăm de comun acord. Nu mai răspund la nicio întrebare – cazul s-a încheiat”, a scris sportivul pe IG Story, după ce a oferit câteva declarații celor de la XNS.

Nu rata: Alex Bodi, “dresat” de Justyna Gradek în iubitul ideal! În ce ipostaze inedite l-a filmat pe musculos + avem declarația persiflatoare despre mariajul ei | FOTO

Justyna Gradek a venit în weekendul care s-a încheiat în România și a petrecut două nopți incendiare în Mamaia, unde Alex Bodi și gașca lui de prieteni au așteptat-o. În clubul în care au petrecut cei doi au curs râuri de șampanie fină din partea antreprenorului pentru noua lui iubită, iar paparazzii CANCAN.RO au surprins imagini exclusive cu cei doi.

Te-ar putea interesa: Explozie de dezvăluiri despre modelul Justyna Gradek! Sexy-poloneza lui Alex Bodi este căsătorită! Soțul o ține “sechestrată” în relație, iar Philipp Plein o acuză de furtul unei sume imense de bani

Sursa foto: Instagram & Instagram Stories / @gradek_justyna & @beast.of.the.road

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!