Hărțuitorul Simonei Trașcă a ajuns în fața magistraților: ”Nu puteam renunța!” A încercat să scape cu ajutorul părinților

Hărțuitorul Simonei Trașcă va ajunge, în scurt timp, în fața magistraților! Plângerea făcută de vedetă pe numele lui a avut ecoul scontat, așa că procesul este gata să înceapă. Simona nu și-a retras plângerea, deși, în repetate rânduri, părinții bărbatului care a terorizat-o, amenințând-o chiar cu moartea, i-au cerut asta. CANCAN.RO prezintă acum documentele, în exclusivitate.

Simona Trașcă trecea prin momente cumplite chiar anul acesta, fiind terorizată de un psihopat. A fost amenințată chiar cu moartea, astfel că vedeta s-a adresat Poliției. După ce a fost pus sub control judiciar a doua oară, tot pentru două luni, bărbatul acuzat de Simona va ajunge în fața judecătorilor. Primul termen al procesului urmează să fie stabilit în cel mai scurt timp.

CITEȘTE ȘI: SIMONA SENSUAL TRĂIEȘTE UN COȘMAR: ”MĂ HĂRȚUIEȘTE FĂRĂ OPRIRE DE CINCI ANI!” UN BĂRBAT NU-I DĂ PACE VEDETEI, IAR ACEASTA A FĂCUT PLÂNGERE LA POLIȚIE

Simona Trașcă nu și-a retras plângerea împotriva hărțuitorului ei, astfel că bărbatul va ajunge în fața judecătorilor

Hărțuitorul Simonei Trașcă a ajuns în fața magistraților

Asta pentru că Instanța preliminară a decis că rechizitoriul, unde s-au descris faptele inculpatului, a fost legal întocmit, procedural. Astfel, a fost dispusă începerea judecății cauzei! Bărbatul este acuzat de săvârșirea infracțiunii de hărțuire și de amenințare în formă continuă.

Simona Trașcă avea să dezvăluie, pentru CANCAN. RO, că tatăl bărbatului care a amenințat-o a sunat-o și i-a cerut să-și retragă plângerea. Motivul a fost că băiatul lui vrea să plece în străinătate, dar în aceste condiții nu are nicio șansă.

Și mama acestuia a sunat-o pe Simona, cerându-i același lucru. Degeaba, Trașcă a rămas fermă pe decizia luată. ”Nu-mi retrag plângerea niciodată! Nu am încredere în el. Dacă o retrag, este ca și cum îmi asum dacă pățesc ceva. Nu puteam renunța”, avea să înceapă povestea Simona Trașcă.

NU RATA: ADEVĂRUL DESPRE IUBITUL SIMONEI TRAȘCĂ: ”AM ÎNCURCAT PUȚIN BORCANELE!” DETALIILE SUNT MAI HAIOASE DECÂT VĂ IMAGINAȚI

”Când a primit primul control judiciar, de două luni, m-a sunat tatăl lui, ca de la părinte la părinte, mă rog, a vorbit cu mine… Normal că i-am răspuns foarte frumos omului, dar i-am spus că eu nu-mi retrag plângerea pentru că a încercat să mă facă să o retrag. Mi-a zis că trebuie să iasă băiatul lui din țară și că n-o să mă mai caute, că-mi promite că nu știu ce, că nu știu cum… Dar i-am spus că nu pot”, a povestit Simona.

Simona Trașcă așteaptă primul termen al procesului cu hărțuitorul ei

Simona Trașcă: ”În fiecare zi mă amenința cu moartea!”

Avea s-o sune și mama băiatului. ”Acum, când a primit al doilea control judiciar de încă două luni, m-a sunat mama lui. M-a luat ca de la mamă la mamă, i-am spus că o înțeleg, dar și eu am mamă care a plâns și copilul meu a fost îngrijorat, eu am fost speriată pentru viața mea. Am avut perioadă când n-am dormit acasă, m-am dus la o prietenă a mea, de frică, pentru că mă pândea la bloc. Și în fiecare zi mă amenința cu moartea.

Le-am spus, îmi pare rău, dar eu nu-mi voi retrage plângerea. Nu pot să mi-o retrag, pentru că nu am încredere în el. Mama lui m-a asigurat și ea că nu mă va căuta… Am întrebat-o de ce au intervenit abia acum, după atâta timp? De ce s-a ajuns la control judiciar, de ce nu m-au căutat atunci să vorbim, de ce nu au încercat atunci să facă ceva?

Și de bine ce m-au sunat maică-sa și taică-su, dacă erau, într-adevăr părinții lui, n-am de unde să știu, l-a găsit el pe Adi de la Vâlcea și a făcut… Nu știu ce bazaconie a spus de a făcut Adi de la Vâlcea filmarea aia de și-a pus-o pe conturile de socializare”, a povestit Simona Trașcă.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Click.ro
Gina Pistol, dezvăluiri despre Josephine, după ce micuța a început școala: „Ne mai apucă nostalgia”. Cum își împart îndatoririle de părinți
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!