Primele poze ”lolo”! Daniela Crudu a aterizat în România, iar paparazzii CANCAN.RO nu au ratat-o

Daniela Crudu (33 de ani) este însărcinată! Era vestea bombă din showbizul românesc, iar fosta asistentă a lui Capatos a confirmat. Pe viitorul tătic îl ține la secret, deși, după cum ea spune, relația are, deja, un an. Mutată în Suedia, Daniela nu ratează revenirile, pentru câteva zile, în România. A făcut-o de curând, iar paparazzii CANCAN.RO au întâlnit-o. Și au surprins și burtica de graviduță, dar și ”pepenașii”, care s-au făcut ceva mai măricei. Avem imaginile, în exclusivitate!

Cruduța va deveni mămică în următoarele șase luni! Asta au susținut sursele CANCAN.RO apropiate vedetei care și-a mutat catrafusele tocmai în Suedia. Imediat, Daniela confirma informația, fără să stea pe gânduri. Ba a oferit și detaliile, cum că se iubește cu un bărbat, de origine română și el, de aproape un an.

„Da, informația voastră e adevărată. Sunt însărcinată! De un an sunt cu el, e român. E un băiat liniștit, discret, cuminte. Mă iubește, îl iubesc! Încă nu știu ce e! Fac trei luni săptămâna viitoare. Deja se vede!”, declara Daniela Crudu.

Daniela Crudu și-a arătat burtica de graviduță, dar și ”pepenașii” devastatori!

Da, se vede! Paparazzii CANCAN.RO o reperau pe Daniela pe străzile din București. Se află, pentru câteva zile, în România. La un salon de înfrumusețare a ”parcat” Cruduța într-una dintre zile, unde a petrecut mai bine de o oră: și-a făcut machajul. De acolo, și-a ”încălecat” bolidul și a ”tăiat-o” la întâlnire. Burtica de graviduță i-a ieșit în evidență. Și nu numai! ”Pepenașii” parcă i-au mai crescut, efectele sarcinii se văd din ce în ce mai mult. Arată bine Daniela, mai ales că fericirea i se poate citi pe fețișoară.

(NU RATA: DANIELA CRUDU, ÎN IPOSTAZE PROVOCATOARE PE INTERNET. DIN CE FACE BANI ACUM, DUPĂ CE S-A RETRAS DIN TELEVIZIUNE)

Avea să dea ochii, la scurt timp, cu un prieten, care a ajutat-o să care ditamai trolerul scos din portbagaj. În timp ce ea și-a luat poșeta și o sacoșă. Destinația era clădirea chiar din față, unde urma să participe la o ședință foto.

Daniela Crudu și-a arătat și burtica de graviduță, în timp ce se deplasa către mașina sa, parcată în apropiere (Foto: CANCAN.RO)

Cât costă să o vezi pe Daniela Crudu pe Only Fans

Daniela Crudu s-a apucat de OnlyFans! Și, la scurt timp, a anunțat și care îi este tariful. Pentru ca bărbații să îi vadă pozele deocheate, în fiecare zi timp de o lună, vor trebui să scoată din buzunare 20 de dolari. Atât este taxa percepută de fosta asistentă a lui Dan Capatos.

(CITEȘTE ȘI: LOVITĂ ÎN CAP DE NEA MĂRIN, DANIELA CRUDU DETONEAZĂ BOMBA ÎN SCANDALUL MUȘAMALIZAT DE LA ANTENE: ”NU AM VOIE SĂ VORBESC…”)

Daniela avea să dezvăluie și motivul pentru care și-a făcut cont pe platforma destinată adulților. ”M-am plictisit de tv, nu mai e ce a fost, totul e pe Internet. Nu mai am chef să apar la emisiuni. Ce ar putea să mă mai provoace? Am fost la Burlăcița, la Ultimul trib, am fost cam peste tot. Nu știu dacă am ratat vreun show tv de la Antenă!”, spunea Daniela Crudu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!