Anisia Gafton dă tot din casă! Cum îl „bucură” zilnic pe Serghei: „Îmi place să experimentez cât mai multe lucruri…”

Anisia Gafton este una dintre cele mai efervescente și transparente prezențe din showbiz-ul românesc. Pentru CANCAN.RO, comedianta povestește cum îi scoate iubitului său fire albe, dar și alte detalii despre operația de rinoplastie care i-a schimbat atât de mult înfățișarea.

Anisia Gafton recunoaște: nu e chiar așa de bună la casa omului! Deși este extrem de simpatică și foarte amuzantă, comediantă recunoaște că le are și ea pe ale sale. De exemplu, este destul de cheltuitoare și pasionată de sporturi extreme, cum ar fi… șofatul, în cazul ei, după cum admite chiar vedeta! Ha, ha!

”Îi scot fire albe când mă așteaptă să mă aranjez și, pe lângă asta, mie-mi place să cheltui bani. Dacă am 20 de lei, îi cheltui pe toți. Îmi place să experimentez cât mai multe lucruri și sunt cam nebunatică. Lui îi place asta, dar uneori eu mă împrăști. (…)

Asta cu sporturile extreme da, da, iar lui îi e cam frică. Uite, un alt sport extrem, mie-mi place să conduc, iar el mi-a zis că mai bine aș face bungee jumping fără coardă! Bieînțeles că am picat la școala de șoferi! Nici n-am ieșit din parcare! Acum două luni am dat de permis! Trebuie să mai aștept, pentru că mi-a expirat și școala. Am picat o singură dată, nu mă descurajez, normal! Eu mă simt hoinara șoselelor!

Cu vacanțele, hmmm. Eu, pentru că plec mereu în turneu, sunt cu plecatul mai puțin. Parcă atunci când suntem acasă suntem în vacanță! Avem și trei pisici: una e tomberoneză, alta e bagaboantă”, spune Anisia Gafton.

( NU RATA: CUM ARATĂ ANISIA GAFTON, CÂȘTIGĂTOAREA SUNT CELEBRU, SCOATE-MĂ DE AICI, DUPĂ CE ȘI-A OPERAT NASUL! N-O MAI RECUNOȘTI PE STRADĂ: ”AM CREZUT CĂ E FILTRU!” )

Anisia și operația care i-a schimbat radical chipul

Relativ recent, Anisia a suferit prima intervenție estetică, operație care, trebuie să recunoaștem, a schimbat-o foarte mult. În bine, evident! Acum, vedeta este și mai simpatică, dacă acest lucru este posibil!

”Acum șase luni m-am operat, nu mai e chiar așa nou. Trebuie să mai aștept un an până să se așeze. Nu a fost un complex vechi, era vorba despre deviația de sept și medicul a zis să mi-l facă și estetic. Domnul doctor a făcut o treabă excepțională! Serghei a aflat înainte cu cinci zile că mă operez. A venit direct în sala de operație.

Anisia Gafton, înainte de a-și opera nasul/ Sursa foto: Instagram

După operație, am căutat și am văzut ce s-a întâmplat în nasul meu! Mai bine că nu m-am uitat înainte. Dacă vedeam, nu mă mai făceam! Începeam să fluier, stăteai cu trenul lângă tine! Nu mi-a fost teamă că operația o să-mi ia din personalitate. Când transmiți ceva, transmiți din suflet, nu cu nasul, că așa Pinocchio trebuia să fie cel mai mare comediant și nu e”, încheie comedianta, pentru CANCAN.RO.

(VEZI ȘI: Anisia Gafton, câștigătoarea “Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, a dat GRAV din dormitor! ”Eu fac ca poneiul, el …” + ”Să îi zic: hai, bagă lemne în sobă!”)

Anisia Gafton, după ce și-a operat nasul/ Sursa foto: Instagram

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Prosport.ro
Averea lui Gigi Becali, din nou peste un miliard de euro: „Doar terenul de acolo face 400.000.000 de euro”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Click.ro
Mădălina Apostol a plănuit totul. Ultimele gesturi înainte de a-și lua viața. Ce a făcut cu fetița sa și care ar fi fost ultimele sale cuvinte
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Digi 24
Șeful diplomației poloneze: NATO ar învinge rapid Rusia „dacă ne-ar ataca și ne-am da jos mănușile”. Reacția Moscovei
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Digi24
Care este a zecea țară europeană care intră sub umbrela nucleară a Franţei
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
go4it.ro
Singurul actor cu care Morgan Freeman a refuzat să lucreze
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
Gandul.ro
Nicușor Dan îl laudă pe Alexandru Nazare, la nunta căruia a participat. „A fost un ministru bun, este profesionist”. Ministrul Finanțelor, în cărți pentru a fi desemnat premier
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!