Acasă » Exclusiv » Gestul emoționant făcut de familia gravidei ucise de șeful ei: ”Vor fi doi îngerași!” Unde va fi pusă ecografia bebelușului nenăscut

Gestul emoționant făcut de familia gravidei ucise de șeful ei: ”Vor fi doi îngerași!” Unde va fi pusă ecografia bebelușului nenăscut

De: Claudia Voicu 04/04/2025 | 16:55

Familia gravidei ucise de șeful ei va construi un monument funerar în memoria tinerei și a bebelușului său nenăscut. Monumentul va fi amplasat în zona magazinului unde a avut loc crima. Vor fi doi îngeri, unul mai mare, pentru Ioana Beatrice, și unul mai mic, pentru fetița care trebuia să vină pe lume. Pe statuia dedicată tinerei, rudele vor pune fotografia ei, iar pe cea închinată fetiței va fi ecografia bebelușului. CANCAN.RO are toate detaliile.

Gest emoționant al familiei Ioanei Beatrice, gravida ucisă cu brutalitate de șeful ei într-un magazin din Sectorul 3, unde lucra ca vânzătoare. La aproape un an și jumătate de la oribila crimă, cei dragi vor să-i aducă un omagiu special tinerei de 24 de ani, care era însărcinată cu o fetiță. Rudele vor amplasa chiar în apropierea locului unde a avut loc crima un monument în memoria Ioanei și a bebelușului ei. Mama fetei a povestit, pentru CANCAN.RO, că a primit aprobare de la primăria de sector.

”Vor fi doi îngerași. Unul mai mare, fiind fata, pe care vom pune o fotografie și vom scrie ceva și unul mai micuț, fiind fetița, bebelușul, pe care o sa fie poză cu ecografie ei. Încă nu avem schița, dar am făcut demersurile necesare”, ne-a spus Mihaela Ghibirdic.

Femeia locuiește în Italia, dar trece, ori de câte ori are posibilitatea, pe la locul unde fiica și nepoțica ei au fost ucise.

Pe statuia care va reprezenta un înger de dimensiuni mai mici se va regăsi o poză cu ecografia bebelușului nenăscut foto: arhivă personală

Magazinul unde a avut loc tragedia, închis și vandalizat

După tragedie, magazinul a fost desființat și apoi devalizat. Oamenii au spart geamurile, exteriorizându-și astfel furia față de criminal, care era tatăl patroanei magazinului și îi gestiona afacerea.

”De fiecare dată când ajungem în România, noi mergem acolo. Chiar dacă ne este foarte greu să facem asta, ne doare sufletul, vrem să aprindem lumânări, fiind locul unde s-a întâmplat. Noi am dus și preotul acolo după ce s-a întâmplat cu fata. Vom aduce preotul și când vom amplasa îngerașii, ca să facă o slujbă. Sunt multe persoane care ocolesc locul ăla, pentru că este înfricoșător în ce hal au putut să facă magazinul”, a mai spus, pentru CANCAN.RO, mama Ioanei Beatrice.

Magazinul alimentar unde a avut loc sângeroasa crimă a fost închis, apoi vandalizat de oamenii furioși pe criminal

Victima, hărțuită de călăul de 72 de ani

Crima care a avut loc pe 7 decembrie 2023 într-un magazin alimentar din cartierul Titan a șocat o țară întreagă. Paul Bușe, un bărbat de 72 de ani, tatăl patroanei magazinului, a ucis-o cu sânge rece pe una dintre vânzătoare. Ioana Beatrice avea 24 de ani și era însărcinată în 4 luni, urmând să aducă pe lume primul ei copil.

În momentul tragediei, Ioana Beatrice era însărcinată în 4 luni foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: Răsturnare de situație în cazul gravidei ucise de șeful său. Criminalul de 72 de ani vrea o pedeapsă mai blândă. ”A spus că «prin cruzime» înseamnă a maltrata victima înainte”

Bărbatul și-a măcelărit victima, apoi s-a predat singur la Poliție. În fața oamenilor legii acesta a mărturisit că a omorât-o pe tânără pentru că fura din gestiune. Criminalul nu a manifestat niciun fel de remușcări. El a declarat că nu îi pare rău pentru fapta comisă.

Familia tinerei spune că, în realitate, ucigașul se îndrăgostise de tânăra pentru care făcuse o adevărată obsesie. Acesta le-a dat afară pe celelalte angajate, astfel încât Ioana să rămână singură pe tură. Fata li s-a plâns apropiaților că Paul Bușe o hărțuiește.

CITEȘTE ȘI: Familia gravidei ucise cu drujba de șeful ei, dezvăluiri sfâșietoare la aproape un an și jumătate de la crima care a îngrozit România: ”Sperăm să se termine cât mai repede acest proces”

Criminalul vrea să obțină o pedeapsă mai blândă

În timp ce Mihaela Ghibirdic, distrusă de durere, își va plânge toată viața fiica, călăul încearcă să obțină o pedeapsă mai blândă. Avocata bărbatului a cerut recent schimbarea încadrării juridice a faptei din omor calificat cu premeditare prin cruzimi asupra unei femei gravide în omor.

Apropiații povestesc că Paul Bușe făcuse o obsesie pentru tânăra de 24 de ani

Argumentul invocat a fost acela că ucigașul nu ar fi știut că Ioana Beatrice era însărcinată. Mama victimei susține, însă, că tocmai faptul că tânăra aștepta un copil i-a stârnit criminalului o gelozie bolnavă, care a dus la tragedie.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×