Ei sunt cei doi bărbați care au murit în tragedia aviatică din Arad. Cum s-au fotografiat cu 10 minute înainte de accident

Cei doi bărbați care au murit în tragedia aviatică din Arad/ Sursa foto: Facebook, Observator News

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit în curtea firmei Astra Vagoane. În urma impactului, doi bărbați s-au stins din viață. Este vorba despre Vlad Zgărdău, un pilot profesionist în vârstă de 48 de ani, din București, și Vlad Popescu, un tânăr de 18 ani din Arad. Cei doi s-au fotografiat cu doar 10 minute înainte de accident. Imaginea a fost făcută publică de tatăl tânărului decedat.

Sâmbătă dimineața, 9 august 2025, în jurul orei 11:30, un accident aviatic a avut loc la Arad. Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit, iar în momentul impactului cu solul a luat foc. În puțin timp, aeronava s-a făcut scrum, iar cei doi bărbați care se aflau în interior nu au mai avut nicio șansă de supraviețuire.

„Avion de mici dimensiuni prăbuşit în curtea unei societăţi comerciale din municipiul Arad, Calea Aurel Vlaicu. Intervin forțe și mijloace din cadrul Detașamentului Arad cu două autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului sunt alocate și trei ambulanțe SAJ. În urma accidentului au rezultat două victime de sex masculin, ambele prezentând leziuni incompatibile cu viața”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad.

Cum s-au fotografiat cei doi bărbați morți în Arad, cu 10 minute înainte de accident

Vlad Zgărdău era un pilot profesionist în vârstă de 48 de ani, cu peste 20 de ani de experiență. De-a lungul timpului, a lucrat la mai multe companii, precum Wizz Air, Tarom sau Capatair. El se afla la manșa avionului de mici dimensiuni care s-a prăbușit în Arad, potrivit presei locale.

Alături de el se afla Vlad Popescu, fiul unui om de afaceri din Arad. Tânărul avea 18 ani și își dorea să profeseze în domeniul aviației. Tatăl său este distrus de durere și a transmis un mesaj cutremurător. De asemenea, acesta a făcut publică o imagine realizată de cei doi bărbați cu 10 minute înainte de accident.

„Au plecat spre ceruri. Copilul meu își dorea o viață în aviație, iar Vlad Zgardau dorea să-l îndrume, și astăzi au făcut ultimul zbor. Noi toți nu știm cum trăim fără tine, copilul meu bun, cuminte, și un copil extraordinar de bun, o parte din mine se stinge. De ce, Doamne, mi-ai luat copilul așa repede, când avea viitorul în față? Poza a fost făcută cu 10 minute înainte de accident.”, a scris tatăl tânărului de 18 ani.

Așa s-au fotografiat cei doi bărbați cu 10 minute înainte de accident/ Sursa foto: Facebook

Citește și: Fiul lui Mihai Leu, implicat într-un accident grav, după ce frânele au cedat! Informații de ultimă oră despre Marco

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Gandul.ro
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!