Mihai Fîntână a murit într-un accident în Italia! Românul de doar 32 de ani n-a mai avut nicio șansă

Mihai Fîntână a murit într-un accident în Italia! Românul de doar 32 de ani n-a mai avut nicio șansă
Sursă: Facebook Rotalianul

Durere fără margini pentru familia și prietenii lui Mihai Mălin Fîntînă, un tânăr român de doar 32 de ani, stabilit în Italia. Acesta și-a pierdut viața vineri dimineață, 15 august 2025, într-un cumplit accident rutier care a avut loc pe drumul provincial 161, între localitatea Manta și frațiunea Falicetto din Verzuolo, provincia Cuneo. Iată ce s-a întâmplat!

Potrivit presei italiene, Mihai se afla la volanul unui autoturism Renault Mégane atunci când, din motive încă necunoscute, a pierdut controlul direcției. Mașina lui a pătruns pe contrasens și s-a izbit violent de un camion care circula regulamentar.

Mihai Fîntână a murit într-un accident în Italia

Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a transformat într-un morman de fiare, iar Mihai nu a mai avut nicio șansă de supraviețuire.

La locul tragediei au ajuns imediat echipajele de urgență, serviciul medical 118, pompierii și carabinierii din Saluzzo. Medicii au încercat minute în șir să-l resusciteze pe român, însă toate eforturile s-au dovedit zadarnice, scrie rotalianul.com. Moartea a fost constatată pe loc.

Carabinierii au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului. Nu este exclus ca viteza, o afecțiune medicală a șoferului care ar fi apărut înainte de impact sau o clipă de neatenție să fi dus la această tragedie.

Mihai Mălin Fîntînă trăia de mai mulți ani în Italia, în localitatea Tarantasca, unde își construise o viață liniștită. Lucra ca șofer de camion și era cunoscut de prieteni ca un tânăr muncitor și respectat în comunitate. Moartea sa fulgerătoare a lăsat în urmă o durere imensă pentru familie și apropiați, care acum se pregătesc să-l conducă pe ultimul drum.

CITEȘTE ȘI:

Șoferul de TIR care a lovit mașina cu 4 persoane la Târgu Frumos, prima reacție: ”I-am luat din plin”

Alexandra Gheorghe a murit în Italia, alături de partenerul ei! Bărbatul a apucat să cheme ajutoare, dar s-a stins și el

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!