Alimentul pe care Prințesa Diana nu îl mai suporta deloc! Toată lumea îi servea acest fel de mâncare

Sursa foto Pexels / Profimedia

Prințesa de Wales, Diana, avea anumite preferințe alimentare bine definite, însă Alteța sa detesta din toată inima un fel de mâncare apreciată de bogați, însă care-i făcea instant silă.

Lady Diana Spencer a rămas în inimile britanicilor pentru stilul noncoformist adoptat pe durata mariajului cu Regele Charles al III-lea, pe atunci prinț. Cuplul regal avea preferințe culinare diametral opuse.

Alimentul pe care Prințesa Diana nu îl mai suporta

În timp ce Charles reprezenta aristocrația în materie de mâncare, Diana iubea alimentația simplă și sănătoasă. Însă un aliment nu i-a ajuns niciodată la inimă, deși era servit cu predilecție în cercurile înalte pe care le frecventa.

sursa foto: Hepta

Potrivit bucătarului însărcinat să-i facă toate poftele, Darren McGrady, Diana a ajuns să deteste somonul, indiferent de modul în care era preparat. McGrady rememorează că, la evenimentele publice la care Diana participa, gazda întreba mereu care este mâncarea preferată a prințesei.

„Răspunsul nu întârzia niciodată: adoră somonul. De aceea am luat decizia de a-i diversifica meniurile. Într-un timp glumeam cu ea că are mai mult pui la masă decât orice alt preparat”, explică bucătarul într-un interviu acordat InStyle.

Diana nu a scos definitiv somonul din alimentație, însă servea o dietă bazată pe pui, pește sau legume, iar prăjelile în ulei nu intrau în discuție.

Prea mult somon pentru Lady Di

Fiind înfometată după o zi în câmpul atribuțiilor regale, Diana lua destul de târziu masa. Deși o fire calmă, îndrăgita prințesa a erupt la un moment dat.

„Mor de foame, așa că nu-mi spune că serviți din nou somon. Ce aveți voi bucătarii cu mine? Oriunde merg în lume, somonul mă urmărește”, ar fi spus vizibil amuzată Prințesa de Wales.

McGrady apreciază că, în materie de alimentație, diferența dintre Diana și soacra sa, Regina Elisabeta a II-a, era una uriașă. În timp ce regina prefera mâncărurile grele, puternic condimentate și bogate în sos, nora avea o listă cu preparate pe care nu le consuma niciodată.

„Nu mânca porc, iar vita apărea pe meniu atunci când lua masa alături de copiii ei. Ocazional servea oaie atunci când avea invitați, iar în rest, doar preparate ușoare”, declară bucătarul Darren.

Citește și: Cumpăna prin care au trecut Diana și Dan Șucu. Soția patronului Mobexpert face dezvăluiri tulburătoare: „Nici astăzi nu sunt vindecată 100%”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Click.ro
Capcana din restaurante în care cad mulți români. La ce trebuie să fii atent
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
Gandul.ro
Siegfried Mureșan anunță negocieri cu Sorin Grindeanu pentru viitorul Guvern: „Cu cât mai repede, cu atât mai bine”
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!