Doliu în sportul românesc! Un mare arbitru s-a stins din viață

Doliu în sportul românesc! Un mare arbitru s-a stins din viață
Sursă: Pixabay

Este doliu în sportul românesc, după pierderea unui fost arbitru important din handbal. Vestea tristă a morții lui Horațiu Belu a fost dată de Federația pe care acesta a reprezentat-o.

Horațiu Belu a fost arbitru de handbal și a reprezentat România timp de peste 15 ani. Acesta a fost observator al Federației Europene de Handbal (EHF).

Antrenorul Horațiu Belu a murit

Federația Română de Handbal a făcut anunțul trist pe pagina oficială de Facebook:

„Cu profundă tristețe, am aflat vestea trecerii în neființă a lui Horațiu Belu, fost arbitru, fost membru al Comisiei Centrale a Arbitrilor și fost observator EHF timp de peste 15 ani.

Un profesionist desăvârșit, respectat în lumea handbalului din România, Horațiu Belu a contribuit decisiv la progresul arbitrajului românesc prin traducerile și interpretările de regulament la care a lucrat. Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndoliată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe. Odihnă veșnică, Horațiu!”

Horațiu Belu. Sursă: Prosport

Horațiu Belu a fost implicat într-un scandal

În urmă cu 3 ani, Horațiu Belu se afla în centrul unui scandal care a determinat Federația să îl suspende timp de opt etape și să îl taxeze cu suma de 1.500 de lei. Totul a pornit de la faptul că o arbitră minoră l-a acuzat că ar fi făcut niște comentarii nepotrivite cu privire la ținuta ei. Deși a fost suspendat, sancțiunea a fost anulată, iar acesta a negat toate acuzațiile primite.

„Eu le-am spus tuturor arbitrilor cum să conducă un meci: deplasare în teren, zonă de urmărire, cum să-și împartă zonele, mod de semnalizare, și, în particular, ei i-am spus să poarte sutien sau bustieră adecvate pentru sport”, a afirmat Belu potrivit GSP.

CITEȘTE ȘI:

DOLIU în lumea fotbalului! Un portar în vârstă de doar 33 de ani a murit, pe teren, în timpul unui meci

Doliu în sportul românesc! A murit Oliviu Feneșan, fostul președinte al Unirii Alba Iulia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!