Antena 1 a dat lovitura cu Insula Iubirii 2025. Finala a fost urmărită cu sufletul la gura de milioane de români din întreaga țară. Cele 21 de zile petrecute pe insulă s-au încheiat, iar concurenții au plecat acasă cu lecții pe care nu le vor uita toată viața. Unii au plecat mai puternici, iar alții au încercat să mearga mai departe și să își vadă în continuare de viață cu sau fără partener.
Anul acesta Insula Iubirii a fost plină de surprize. Cei 12 concurenți care au format 6 cupluri au ajuns la finaluri diferite, dar la fel de semnificative pentru parcursul și transformarea lor personală. Cele 20 de ispite care au jucat un rol esențial în testarea relațiilor, au demonstrat că sentimentele adevărate pot ieși la suprafață atunci când apar oamenii potriviți la momentul potrivit.
Sezonul 9 Insula iubirii a ajuns aseară la sfârșit cu numeroase ceremonii ale focului încărcate de tensiuni care au ajuns la cote maxime. Emisiunea care s-a difuzat pe Antena 1 a fost 1i de această dată lider de audiență, fiind urmărită și de această data de către întreaga țară. În intervalul 20:28-24:40, la nivelul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 21 și 54 de ani, Antena 1 a nregistrat 8.4 puncte de rating și 35.6% cotă de piaţă, conform informațiilor oferite de Kantar Media.
La nivelul publicului urban, Antena 1 a condus clasamentul cu 6.5 puncte de rating și 22.8% cotă de piață, spre deosebire de ProTV care avea 4.4 puncte de rating și 15.5% cotă de piață. La nivel național Antena 1 s-a clasat pe primul loc înregistrând 6.2 puncte de rating și 22.3% cotă de piață, față de PRO TV care avea 5 puncte de rating și 18.0% cotă de piață. Minutul de maximă audiență a fost atins de la ora 22:41 unde peste 1,4 milioane de telespectatori au stat cu sufletul la gură în fața televizoarelor.
La ceremonia focului, cuplurile au avut de luat decizii importante. Marian și Bianca au ales să plece acasă separați, dar în prezent au hotărât să își acorde o nouă șansă și își trăiesc fericiți povestea de dragoste, iar Marius și Maria, singurul cuplu căsătorit, au decis la bonfire să își spună adio. Deși Marius era extrem de hotărât să înceapă o nouă relație cu Oana Monea, lucrurile au luat o altă întorsură, iar Maria și Marius s-au împăcat.
Ella și Andrei, cei care aveau și nunta în acest an, au decis sa plece acasă separați și așa au rămas și în prezent. Cei doi au plecat acasă cu ispitele, dar în prezent cele două relații nu au funcționat.
Citește și: Maria Avram a terorizat-o pe Oana Monea, după ce i-a furat soțul! Ce mesaje îi scria la miez de noapte