Cine sunt victimele din accidentul de la Lisabona? Provin din toate colțurile lumii

Cine sunt victimele din accidentul de la Lisabona? Provin din toate colțurile lumii
Sursă foto: Profimediaimages.ro

Cel puțin 17 persoane au murit, iar alte 21 sunt rănite în accidentul catastrofal care a avut loc miercuri seară în Lisabona, după ce funicularul istoric „Gloria” a deraiat și a zdrobit oamenii aflați pe traseu. Au trecut câteva ore bune de la tragedia uriașă care a a vut loc pe străzile Lisabonei și nu se cunosc încă detalii despre victimele teribilului accident funicular. 

Tragedia s-a produs în jurul orei 18:00, după ce cablul de siguranță s-ar fi rupt, iar vagonul care cobora o pantă abruptă, a scăpat de sub control și s-a răsturnat fiind complet distrus. Funicularul transporta zilnic peste 40 de pasageri, pe o distanță scurtă pe un traseu curbat, fără trafic auto. Era folosit atât de turiști, cât și de localnici.

Cine sunt victimele din accidentul din Lisabona

Răniții au cel puțin zece naționalități, a transmis Serviciul Municipal de Protecție Civilă din Lisabona. Pe lângă portughezi, în tragicul accident au fost implicați și cetățeni de origine spaniolă, un sud-coreean, un cetățean din Capul Verde, un italian, un francez, un canadian, un marocan, conform RTP.

Margarida Castro, directoarea Protecției Civile din cadrul Primăriei Municipiului din Lisabona a declarat că patru dintre răniți s-au deplasat pe cont propriu la spitale, iar alți 19 au fost transportați de echipajele medicale. Doi dintre răniți, au decedat în cursul nopții, bilanțul victimelor ajungând, astfel, la 17 morți.

Unele publicații locale, au relatat că printre victime se află și o familie germană formată din trei persoane, inclusiv un copil de trei ani care a suferit răni minore, tatăl său a decedat, iar mama sa este grav rănită. O singura victimă a fost confirmată până acum și este vorba despre, Andre Marques, mecanicul de tren în vărsta de 40 de ani. Bărbatul a lăsat în urmă doi copii mici, conform sindicatului feroviar portughez.

Primarul Lisabonei, Carlos Moedas, a descris accidentul drept „o tragedie fără precedent pentru oraș”. Autoritățile au suspendat circulația altor funiculare din capitală pentru verificări tehnice. Compania care administreaza rețeaua de tramvaie și funiculare au transmis ca toate reviziile tehnice au fost efectuate la timp, dar s-a deschis și o ancheta internă, iar cauzele exacte urmează să fie stabilite de autorități.

Citește și: Crește numărul victimelor după ce funicularul din Lisabona a deraiat. Bilanțul deceselor

Un copil a murit înecat în lipsa educatoarei care trebuia să îl supravegheze. Femeia a fost plasată sub control judiciar

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Noi detalii ies la iveală despre pregătirile pentru nunta fiicei lui Ilie Bolojan. Fostul premier s-a implicat personal și a mers în control la „Palazzo”, cu o zi înainte de eveniment. A vrut să se asigure că totul este pus la punct. Gândul publică filmul organizării
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!