Articolul 4 din tratatul NATO a fost invocat, după ce dronele rusești au intrat în Polonia. Ce înseamnă asta

Articolul 4 din tratatul NATO a fost invocat, după ce dronele rusești au intrat în Polonia. Ce înseamnă asta
sursa: Profimedia

Polonia a solicitat miercuri, 10 septembrie, invocarea Articolului 4 din tratatul NATO, după ce mai multe drone rusești au încălcat spațiul aerian al țării, pentru prima dată de la declanșarea conflictului în Ucraina.

Articolul 4 din Tratatul Atlanticului de Nord (NATO) prevede posibilitatea ca orice stat membru să convoace în regim de urgență discuții în situația în care integritatea sa teritorială, independența politică sau securitatea sunt amenințate.

Articolul 4 din tratatul NATO a fost invocat

„Este prima dată când dronele ruse au fost doborâte deasupra teritoriului unui stat membru al NATO şi de aceea toţi aliaţii noştri trebuie să trateze această situație foarte serios. Cel mai probabil ne confruntăm cu o provocare la scară largă din partea Rusiei. Suntem pregătiţi să respingem astfel de atacuri”, a transmis premierul polonez, Donald Tusk.

De la momentul semnării cartei NATO la 4 aprilie 1949, Articolul 4 a fost invocat de opt ori. Prima dată în istoria alianței a fost activat în 2003 de Turcia, care a solicitat consultări privind situația din Irak. Iar de atunci a fost invocat de mai multe ori pe parcursul războiului din Ucraina, din cauza interferențelor ruse în țările aliate.

Care este diferența dintre Articolul 4 și Articolul 5

În ceea ce privește România, liderii de la București au cerut activarea Articolului 4 împreună cu Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia și Slovenia, ca răspuns la agresiunea Rusiei în Ucraina.

În timp ce Articolul 4 se referă la o situație consultativă, în care se iau măsuri preventive, Articolul 5 este invocat doar în eventualitatea în care un stat membru este atacat. Acest articol nu a fost niciodată invocat de la formarea NATO.

Ipotetic, dacă un stat membru l-ar activa, atunci toți cei care fac parte din NATO sunt obligați să sprijine militar, inclusiv cu trupe, statul respectiv. Cel mai important susținător financiar al alianței sunt Statele Unite, care au și cea mai dezvoltată infrastructură militară din lume.

De la revenirea la Casa Albă, președintele Donald Trump a pledat pentru mărirea contribuției comune pe care membrii o alocă la bugetul destinat apărării.

„Dacă nu sunt capabili să aloce minimul de 2%, nici noi nu ne vom deranja să-i protejăm”, avertiza în primăvară președintele american.

Citește și: Reacția Rusiei după ce Polonia anunță că a doborât mai multe drone care au intrat în spațiul polonez. S-a activat Articolul 4 din tratatul NATO

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Click.ro
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
Go4Games
Dezamăgire? GTA VI va rula la numai 30 fps pe console
SURSE | Fratele „sponsorului” plecării private în Mykonos, ridicat de DIICOT în mega-dosarul antrepozitelor cu produse petroliere. O șefă din CEC Bank vizată în dosar. Prejudiciul față de stat este de aproape 50 de milioane de euro. Gruparea și-ar fi tras „pe dreapta” aproape 120 de milioane de lei
Gandul.ro

Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi