A trecut un an și jumătate de când Andreea a fost ucisă, dar părinții săi i-au păstrat camera intactă. Soții Morega nu au vrut să schimbe nimic, ba chiar laptopul fiicei lor este în permanență deschis. Vor să trăiască cu impresia că fata urmează să vină acasă și să lucreze la el. Părinții studentei la Medicină ucisă de iubitul ei au trecut recent printr-un alt moment dureros. Au fost nevoiți să facă succesiunea. CANCAN.RO are toate detaliile.
O zi de primăvară avea să fie cea mai cumplită din viața soților Morega. Pe 22 martie 2024, fiica lor, studentă la Medicină, a fost ucisă de iubitul ei, care îi era și coleg de facultate. Andreea era singurul lor copil, iar din ziua în care aceasta a murit, părinții săi simt zi de zi o durere care le sufocă sufletul. Nu se pot resemna cu gândul că ea nu mai este, așa că încearcă să-și amăgească inima zdrobită de suferință. Nu au vrut să schimbe nimic în camera în care Andreea a copilărit și unde își petrecea vacanțele. Totul a rămas ca atunci când tânăra a ieșit ultima dată pe ușa casei părintești, fără să se mai întoarcă vreodată.
”Am lăsat camera ei așa cum era. Cărțile sunt cum le-a lăsat, hainele la fel, bagajele de la cămin sunt nedesfăcute. Laptopul este mereu pornit”, a spus, pentru CANCAN.RO, Adrian Morega, tatăl Andreei.
De curând, părinții tinerei au fost puși într-o situație în care nici în cele mai negre vise nu credeau că vor ajunge. Au inițiat procedura de succesiune, pentru a putea avea acces la conturile fiicei lor.
”Este greu să faci succesiunea după propriul copil, să te uiți la certificatul de deces, la cel de naștere, să duci martori care au cunoscut-o pe Andreea, să spună că e singurul copil și nu mai are frați”, a mai spus Adrian Morega.

Timp de un an și jumătate, părinții tinerei nu s-au simțit pregătiți să facă aceste demersuri.
”Andreea avea bani pe două carduri, unul pe care primea de la noi și unul de la facultate, pe care primea bursă. Nu puteau fi retrași fără succesiune. Până acum, nu am putut face acest lucru, dar era o sumă mare. Nu strângea pentru ceva anume, dar nu cheltuia pe cât primea, era foarte chibzuită”, a încheiat tatăl Andreei.
Andreea Morega era din comuna Padeș, județul Gorj, dar studia Medicina în Timișoara. La facultate, l-a cunoscut pe Mirel Dragomir, tânărul de 23 de ani care avea să-i devină călău. Erau colegi, iar între ei s-a înfiripat o poveste de dragoste.

Prietenii Andreei au povestit că acesta era extrem de gelos și posesiv cu tânăra de 21 de ani. Gelozia sa bolnăvicioasă a condus. în final, la o tragedie. Andreea se afla în apartamentul criminalului în momentul în care a fost ucisă. Acesta i-a luat viața deoarece a refuzat să îi dea telefonul ei mobil. Fata s-a stins sub o ploaie de lovituri de cuțit. Medicii legiști au numărat pe trupul ei nu mai puțin de 51 de plăgi.
Pe 14 februarie, Mirel Dragomir a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 25 de ani de închisoare pentru omor calificat prin cruzimi. Acesta a făcut apel, dar nu a avut succes. Curtea de Apel Timișoara a menținut decizia Tribunalului Timiș. Astfel, criminalul a fost condamnat definitiv la 25 de ani de închisoare.
Cu toate acestea, Mirel Dragomir și-a încercat ultima șansă pentru a obține o pedeapsă mai mică. A făcut recurs în casație, contestând astfel hotărârea judecătorească definitivă. Instanța a fixat termen la sfârșitul lunii octombrie.
Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.