Cu ce se ocupă soțul Marei Bănică, de fapt. Cei doi au împreună o fetiță: ”Ne-am cunoscut în avion. Eu n-am crezut că e român”

Mara Bănică. Foto: Facebook / Mara Bănică

Mara Bănică, una dintre cele mai cunoscute jurnaliste și prezențe TV din România, a fost mereu rezervată când a venit vorba de viața personală. Deși este căsătorită cu un bărbat cu o carieră impresionantă, vedeta a preferat să-l țină departe de lumina reflectoarelor. Totuși, povestea felului în care s-au cunoscut seamănă cu o scenă dintr-un film romantic.

Mara și-a ținut mereu familia departe de ochii publicului. Totuși, povestea modului în care și-a întâlnit soțul este una dintre cele mai interesante mărturisiri pe care le-a făcut despre viața personală.

Cum și-a cunoscut Mara Bănică soțul

Totul a început într-un avion spre Frankfurt. Mara nu și-a dat seama la început că bărbatul de lângă ea era român, iar primul schimb de replici a fost chiar în engleză. A urmat un moment amuzant, care a spart gheața și i-a făcut să intre în vorbă.

„Ne-am cunoscut într-un avion. Eu n-am crezut că e român, mergeam la Frankfurt și aveam loc lângă el. Eu i-am zis „Thank you!”, că n-am crezut că e român și el mi-a zis „You are welcome!”. Pe soțul meu l-a bufnit râsul și am intrat în vorbă și așa ne-am cunoscut. Am început să mă joc pe telefon și la un moment dat mi s-a părut că sforăie și am zis că-l filmez să-l pun pe Facebook.”, spunea Mara Bănică pentru viva.ro.

În realitate, nu soțul era cel care sforăia, ci un alt pasager, iar asta a stârnit și mai multă veselie între cei doi. De acolo a pornit legătura lor, iar Mara recunoaște că de atunci au început să petreacă tot mai mult timp împreună.

„Când m-am uitat, nu el sforăia, ci alt domn din spate și am zis să-l filmez. Pe soțul meu l-a bufnit râsul și am intrat în vorbă și așa ne-am cunoscut. M-a condus la hotelul unde eram cazată și am făcut schimb de numere de telefon. M-a fascinat că fusese în studenție, avusese o bursă în China și îmi spunea că lui îi place foarte mult Asia și am avut o contrazicere că mie nu-mi plăcea. Am început să vorbim și să fac drumuri tot mai dese pe la Frankfurt și asta a fost”, a continuat.

Deși trăiesc o relație la distanță, cu multe drumuri între România și Germania, Mara spune că au fost asumați încă de la început. Soțul ei, director al unei multinaționale cu sute de angajați, are un program extrem de încărcat, iar ei se văd doar câteva zile la câteva săptămâni.

„Soțul meu conduce o multinațională în Germania și, din păcate, ne vedem la două-trei săptămâni când vine acasă, trei-patru zile, să stea cu noi, dar relația asta este foarte asumată și așa a fost de la început, pentru că noi suntem oameni maturi. Nu știu cât o să o mai ținem așa, dar, momentan, asta e situația.

E un tip foarte serios, conduce o firmă cu 800 de oameni, e extraordinar de deștept. În momentul în care se va naște fetița, va veni acasă. La un moment dat, am discutat să nasc în Germania, dar, din cauza pandemiei, au picat toate planurile, așa că am să nasc în țară, la o clinică privată. Eu zic că o să fie bine”, spunea jurnalista pentru fanatik.

CITEȘTE ȘI:

Mara Bănică, mamă modernă! Cum își trimite fiul la culcare folosind o aplicație mobilă

Cum a reușit Mara Bănică să slăbească 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a ținut vedeta

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!