Scandal ca la ușa cortului la ședința PSD-PNL. Și-au aruncat cuvinte dure: „Nu ți-e rușine, măi porcule?”

FOTO: debrăila.ro

O ședință tensionată la Consiliul Județean Brăila s-a transformat într-un adevărat conflict verbal între președintele instituției, Francisk Iulian Chiriac, și consilierul județean Ovidiu Nechita. Disputa aprinsă a dus la suspendarea întâlnirii, după ce cei doi și-au aruncat replici dure în fața colegilor și a publicului prezent.

La Consiliul Județean Brăila, ședința a fost întreruptă după un schimb dur de replici între președintele instituției, Francisk Iulian Chiriac (PSD), și consilierul județean Ovidiu Nechita (PNL). Discuția aprinsă a degenerat într-un conflict verbal, iar atmosfera a devenit tensionată în sala de ședințe. Consilierii AUR și PSD au ales să părăsească sala și i-au lăsat pe cei doi să se certe.

Replici dure între cei doi

„Porcule, zât! Ești pe altă lume!”, acestea sunt doar câteva dintre insultele lansate de cei doi în timpul altercației. Conflictul a escaladat rapid, iar ședința a fost suspendată pentru a calma spiritele.

Pe parcursul discuției, atât Francisk Iulian Chiriac, cât și Ovidiu Nechita au insistat că vor respecta regulamentul, dar au continuat să se contrazică în privința procedurilor și a dreptului de a lua cuvântul. În mijlocul tensiunilor, ambii și-au contestat autoritatea reciproc, iar dialogul a devenit haotic, cu acuzații și replici ironice.

„Cum să-mi spui zât? Să-i spui lui m*** acasă, nu mie! Păi nu ți-e rușine, măi, porcule, să mă faci păi să-mi spui zât? Ce sunt pisică? Nu ți-e rușine? Hal de președinte al Consiliul Județean să-mi spui zât? Vorbești cu toți, am vorbit de la începutul, de la fiecare… Nu, nu o secundă. Ce să dau mai departe? Ce să dau mai departe? Dar mă dai afară din sală cum vrei tu și cum vrei… Cum să mă dai afară? Ai dreptul să mă dai afară constituțional și cu confort?

Nu, eu discut doar cu șeful de grup. Eu cu domnul Nichita nu discut. Nu, dar tu nu ești șeful de grup. Este șeful de grup? Domnul Nichita este șeful de grup? Eu cu dumneavoastră nu vorbesc. Tu ești pe altă lume”, este o parte din dialogul celor doi politicieni.

La un moment dat, un coleg de partid a încercat să-l liniștească pe Ovidiu Nechita. Marius Miteșcu, consilier județean PNL, i-a luat mâna pentru a calma tensiunea, însă Nechita i-a cerut să „tacă puțin”, continuând disputa verbală cu președintele Chiriac.

CITEȘTE ȘI: Afacerista „prăduită” de 350.000 €, în mijlocul unui nou scandal! Cel mai cunoscut influencer (+70 de ani) a jignit-o ca la uşa cortului

Scandal monstru la Asia Express între Anda Adam și Mara Bănică: “Cel mai varză om”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!