Acasă » Exclusiv » Tragedia care i-a schimbat viața chiar de Halloween. O seară de distracție s-a transformat în coșmar pentru ea: „A fost omorât fără vină”

Tragedia care i-a schimbat viața chiar de Halloween. O seară de distracție s-a transformat în coșmar pentru ea: „A fost omorât fără vină”

De: Loriana Dasoveanu 31/10/2025 | 23:40

Halloween-ul este una dintre cele mai controversate sărbători. Pentru unii, este un prilej de distracție, de costume spectaculoase și de petreceri care durează până târziu. Dacă mulți sunt pro această sărbătoare și o tratează ca pe o seară în care să se revadă cu prietenii, pentru o vedetă de la noi Halloween-ul are o cu totul altă semnificație: mult mai personală și foarte dureroasă. În seara de 31 octombrie, chiar la o astfel de petrecere, și-a pierdut una dintre cele mai dragi ființe, cel care o ajuta cu sfaturi și care îi era sprijin. La doar 26 de ani bărbatul a decedat fulgerător. CANCAN.RO a stat de vorbă cu vedeta care ne-a spus cât de dureroasă este pentru ea această sărbătoare! 

În timp ce pentru mulți Halloween-ul este despre glume, costume și petreceri, pentru Iasmina Halas, această zi rămâne un memento al unei pierderi dureroase și neașteptate. Într-o noapte care ar fi trebuit să fie plină de râsete și distracție, vedeta a trăit un șoc pe care nu îl va uita. A rămas cu un gol care nu va fi niciodată umplut, după ce a pierdut una dintre cele mai dragi ființe.

Iasmina Halas, tragedie de Halloween: „L-a omorât în acea noapte”

Pentru Iasmina, această sărbătoare nu înseamnă veselie sau distracție, ci amintirea unui moment care i-a schimbat viața pentru totdeauna.

Halloween-ul nu este nimic de sărbătorit pentru mine, este o amintire tristă a unui om pe care l-am pierdut”, începe să ne povestească Iasmina Halas. Vedeta își amintește cu tristețe de unul dintre cele mai dureroase momente din viața ei. Chiar în noaptea de Halloween, la o petrecere, l-a pierdut pe unchiul ei. Bărbatul avea doar 26 de ani atunci.

Iasmina Halas, pierdere dureroasă de Revelion
Iasmina Halas, pierdere dureroasă de Revelion

„Cred că aveam 18 ani și urma să merg la o petrecere de Halloween, doar că înaintea mea au ajuns verișoarele mele și cam majoritatea copiilor din oraș. Urma să merg și eu, se ținea într-un club. Unchiul meu era acolo împreună cu verișoarele mele și trebuia să ajung și eu”, continuă ea. 

Blondina povestește cum la petrecerea respectivă a avut loc o altercație, iar bărbatul a fost victima colaterală a scandalului.

„Acolo la petrecere au mai ajuns niște persoane care veniseră să facă un scandal cu alte persoane. Atunci când scandalul a început, el s-a dat la o parte de frică să nu-l lovească cineva, să nu cumva să fie lovit. El era slăbuț, nu îi plăceau conflictele, era foarte pașnic”, a spus fosta concurentă de la Puterea Dragostei

Din păcate, nici măcar faptul că a fost precaut, nu l-a putut salva. Unchiul Iasminei, care avea atunci 26 de ani, a fost călcat cu mașina. Era pe stradă, deja pregătit să plece acasă.

„S-au bătut pe acolo, el ieșise deja din club că a văzut că lucrurile o luaseră razna. După ce a avut loc altercația, unul dintre scandalagii s-a urcat în mașină, a vrut să plece. Unchiul meu era afară, era pe margine, a trecut peste el cu mașina! L-a lovit din plin, apoi a mai dat o dată cu spatele. După aceea a plecat de tot de acolo, fără să-l intereseze. L-a omorât chiar în noaptea de Halloween, la doar 26 de ani”, a povestit Iasmina Halas pentru CANCAN.RO

Blondina nu sărbătorește Haloweenul și este total împotriva acestei sărbători
Blondina nu sărbătorește Haloweenul și este total împotriva acestei sărbători

În ochii Iasminei, Halloween-ul nu este o sărbătoare, ci un moment de reculegere și de comemorare a unei vieți pierdute prea devreme.

„Această zi e mai mult o comemorare a unui om drag, nu este nimic așa de fericire, de veselie. În familia noastră nu se sărbătorește Halloween-ul. Eu sunt credincioasă, chiar dacă este o sărbătoare preluată de la americani, nu mi se pare normal să văd pe toată lumea costumată în draci, în criminali, în monștri.  Și atunci când trebuia să merg la petrecere, nici nu știu, cred că eram costumată în prințesă sau ceva de genul, adică eram așa drăguță, nu înfricoșătoare. Niciodată nu mi-a plăcut asta”, a încheiat ea. 

CITEȘTE ȘI: Halloween-ul stârnește controverse! Vedetele din România zic pas la sărbătoare: „Nu ne punem coarne”

ACCESEAZĂ ȘI: Zed a băgat jumătate de București în sperieți! „Regele Șoselelor” și-a făcut apariția ca-n filmele de groază alături de soția tinerică

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×