S-a aflat! Unde se ascunde Dani Mocanu? Un personaj celebru l-ar fi ajutat să fugă

S-a aflat! Unde se ascunde Dani Mocanu? Un personaj celebru l-ar fi ajutat să fugă

Dani Mocanu este de negăsit! Manelistul ar fi fugit în străinătate cu puțin timp înainte ca magistrații Curții de Apel Brașov să îl condamne definitiv. Cine l-ar fi ajutat să scape? Este vorba despre un cunoscut interlop. Află mai multe detalii în articol! 

Dani Mocanu a primit o pedeapsă cu executare de 4 ani. Manelistul este acuzat de tentativă de omor, după un incident violent petrecut pe 18 august 2022, în apropierea unei benzinării OMV din Pitești. Fratele lui, Ionuț Nando, a primit 7 ani în același dosar. 

Unde se ascunde Dani Mocanu

La puțin timp după ce instanța a emis mandatul de executare a pedepsei, polițiștii au mers la adresele celor doi, dar erau de negăsit. Astfel, frații Mocanu au fost dați în urmărire. Fotografiile celor doi apar pe site-ul Poliției Române. 

Surse judiciare au declarat pentru Gândul că Dani Mocanu ar fi luat legătura cu un fugar celebru, înainte să își primească sentința. Este vorba despre Mircea Băluș, cunoscut drept Mircea Nebunu, fost lider al grupării Sportivilor. El este pe teritoriul Italiei, după ce a fost condamnat  la un an și o lună de închisoare pe data de 16 noiembrie 2021, din cauză că a condus fără permis. 

Cei doi au avut neînțelegeri în mediul online în trecut, dar Dani Mocanu a fost nevoit să apeleze la ajutorul lui în aceste momente grele. Mircea Nebunu l-ar fi sprijinit pe cântăreț și pe fratele lui să părăsească țara înainte de decizia definitivă a instanței. 

De asemenea, manelistul ar fi contactat un avocat pentru a încerca să execute în libertate cei 4 ani, cu o brățară electronică de monitorizare prinsă de gleznă. 

Dani Mocanu ar putea chiar să continue să își susțină concertele în Italia, acolo unde condamnările de 4 ani sau mai puțin pot fi executate în afara închisorii, doar în cazul în care persoana are o locuință și un loc de muncă. 

 CITEȘTE ȘI:

Melodia care a prezis condamnarea și dispariția lui Dani Mocanu: „Am trecut repede granița, dar deloc nu îmi găseam liniștea”

Ce neplăceri a avut Dani Mocanu cu o săptămână înainte de condamnarea la închisoare: „La mine s-au strâns și problemele mele”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Ultimul tun al cancelariei lui Bolojan le-a explodat în față. Jumătate de milion de euro pentru autoturisme „închiriate” prin firma fiului unui mare liberal. A câștigat licitația fără să aibă mașinile din contract, așa că a dat altele. Gratis
Gandul.ro

NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia