De o bună perioadă e timp, David Pușcaș este în căutarea unui loc de muncă, însă se pare că nu a prea avut noroc până acum. A mers la mai multe interviuri, dar ori nu a fost acceptat, ori a refuzat el. Ei bine, chiar dacă nu are un loc de muncă stabil, fiul adoptiv al Luminiței Anghel pare că se descurcă destul de bine, căci face bani frumoși din TikTok. Câți bani reușește să strângă în fiecare zi?
Invitat în cadrul unei emisiuni, David Pușcaș a vorbit despre experiența sa cu locurile de muncă. Deși este în căutarea unui job, acesta spune că nu are prea mult noroc. De asemenea, este nemulțumit și de oferta de muncă și de salariile mici. Așa că până acum nu a reușit să se angajeze. Însă nu disperă, căci reușește să se întrețină cu banii pe care îi face din TikTok.
„Singur pe lume! Nu știu… de unde să știu eu unde o să mă duc (n.r. în cazul în care TikTok nu va mai exista). Poate o să ajung șmecher în filme, seriale. La un magazin de haine, la un butic pe Lipscani (n.r. a fost ultimul său loc de muncă). (…)
Am fost 2 zile în mall și nu m-au acceptat. Mai eram cu un student, probabil cu părinți acasă, căruia i se pune o ciorbă caldă pe masă și l-au acceptat pe băiatul ăla pe 20 de milioane. (…) Am chirie, am credit… ce fac cu 20 de milioane? Mă duc oriunde, doar să fiu acceptat și să nu mai fiu arătat cu degetul că părinții și-au bătut joc de mine, atât îmi doresc! (…)
De la interviu te iau, suntem în România: „E ăla al Luminiței!”, știți cum e… (…) Am fost la un interviu și nu m-au acceptat, pentru că am fost prea inteligent, că ei au nevoie de sclavi, de cei care se supun… eu sunt prea inteligent, eu am forță, sunt o forță și normal că nu mă duc la un job de nimic. (…) Te duci la un interviu, ești șmecher acolo, vrei să arăți că poți și nu te acceptă că ești prea șmecher, prea deștept, prea…”, a spus David Pușcaș.
Chiar dacă nu are un loc de muncă, David Pușcaș beneficiază de sprijinul comunității sale din mediul online. Acesta face zilnic live-uri pe TikTok, unde îi roagă pe internauți să îl ajute pentru a-și putea plăti chiria și să se întrețină.
Oamenii din mediul online par să fie destul de receptivi, iar David Pușcaș a mărturisit că face bani frumoși din TikTok. Se pare că doar într-o singură zi fiul adoptiv al Luminiței Anghel reușește să adune 250 de euro, adică aproximativ 1.270 de lei.
„Am avut experiența asta de influencer și voiam să merg mai departe, ce să fac? Fac și eu tot ce pot, dar nu mă las, trebuie să mă angajez, am promis și comunității mele Rontzi… mă ajută mereu cu chiria, întreținerea, absolut tot. Într-o zi fac 250 de euro, oameni buni!”, a mai spus David Pușcaș.