Denise Rifai nu-l scapă din ochi pe Dan Alexa! Relația lor prinde viteză

Povestea de dragoste dintre Dan Alexa și Denise Rifai încălzește și cele mai reci zile de toamnă. Se spune că atunci când doi oameni se găsesc la momentul potrivit, lumea capătă o lumină nouă. În cazul celor doi, pare că universul și-a aliniat astrele corespunzător pentru fericirea lor. Fericire care se poate citi cu ușurință pe chipurile celor doi îndrăgostiți. CANCAN.RO are detalii despre activitatea care i-a ținut ocupați în ultimele zile. Ce să mai, relația este cu siguranță pe o pantă ascendentă, iar ei sunt inseparabili.

Denise Rifai și Dan Alexa formează ceea ce mulți numesc deja “cuplul momentului”. Pe bună dreptate, chiar dacă poate unii nu se așteptau la acest duo, pare că relația este din ce în ce mai solidă. Lui Dan Alexa par că-i merg toate ca pe pe toate planurile. Sursele CANCAN.RO spun că ar fi destul de curtat în această perioadă, după ce a câștigat Asia Express și culmea, după ce a intrat într-o relație. Deh, așa se întâmplă cam de fiecare dată. Dar prezentatoarea nu îl scapă din ochi nicio secundă și face tot posibilul să fie în prezența lui cât de des este posibil.

Denise Rifai și Dan Alexa, împreună la un eveniment din Constanța. sursă – social media

Zâmbitori i-am prins și noi, atunci când au ieșit la cafea (VEZI AICI DETALII ȘI IMAGINI), tot zâmbitori îi vedem și acum. Recent, cei doi au mers împreună la Constanța, acolo unde au participat la botezul copilului unor prieteni comuni. Nu au lăsat această mică escapadă să treacă așa, pe repede-înainte, ci au profitat de fiecare moment petrecut împreună.

Dan Alexa și Denise Rifai, mai fericiți ca niciodată

Chiar dacă temperaturile nu sunt tocmai prietenoase în această perioadă, antrenorul și prezentatoarea au găsit rețeta perfectă pentru a învinge frigul. Iubirea le ține cel mai bine de cald! După ce au participat la evenimentul de pe litoral, cei doi s-au fotografiat împreună. Iar imaginea spune cât 1000 de cuvinte.

Amândoi cu zâmbete largi și o strălucire aparte în priviri, recognoscibilă. Acea privire de oameni îndrăgostiți, la început de relație. Dan Alexa și Denise Rifai scriu împreună un capitol frumos, iar lumea îi privește cu interes. La fotografia postată pe rețelele de socializare, comentariile au curs.

Alexa e un învingător! Și cu zâmbetul pe buze!
Felicitări, vă potriviți!
Bravo lor!
Felicitări și mult succes în continuare! Respect și admirație, sunt câteva dintre comentariile lăsate de cei care îi admiră.

CITEȘTE ȘI: Serghei Mizil i-a dat OK-ul cu Denise Rifai, dar l-a avertizat pe Alexa să nu o strice cu nunta: “Nu îi văd căsătoriți…”

NU RATA: Rifai + Alexa, episodul doi. S-au privit ca într-un film, iar CANCAN.RO a surprins tot

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?

FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Click.ro
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Alertă cu bombă într-un avion venit de la Milano. A fost activată celula de criză pe Aeroportul Otopeni
Digi24
Alertă cu bombă într-un avion venit de la Milano. A fost activată celula de criză pe Aeroportul Otopeni
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
Gandul.ro
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia