Sara, o fetiță de doar doi anișori a murit pe scaunul medicului stomatolog, la o clinică stomatologică privată din București. Copilei i s-a efectuat o anestezie totală, iar la scurt timp a intrat în stop cardiorespirator. Din păcate, Sara nu a mai putut fi salvată.
Părinții micuței sunt răpuși de durere, iar acest caz a întristat o țară întreaga. Pe lângă suferința la care au fost supuși, aceștia doresc să se facă dreptate în cazul copilei lor, care s-a stins din viață mult prea devreme.
Reamintim că joi seară, Sara, o fetiță de doi ani, a murit după o anestezie generală făcută de un medic stomatolog. Sara a fost dusă de către părinții ei la stomatolog pentru tratare a două carii, însă o simplă investigație s-a transformat într-o tragedie. Fetița a murit la scurt timp după ce cadrele medicale i-au administrat anestezia totală.
Tatăl micuței a făcut mărturisiri halucinante și cere ca autoritățile să ia măsuri. Bărbatul susține că, în timp ce fetița lui era resuscitată, soția acestuia a văzut că personalul medical ar fi chemat deja avocatul și juristul.
„Când au ieşit primele două asistente, recepţia le-a trimis peste drum, că mai aveau o clinică unde noi acolo am operat copilul prima dată, s-a dus să-i aducă trusă de prim-ajutor. Nu aveau nici trusă de prim ajutor, vă daţi seama? Ei au vrut să muşamalizeze tot. În timp ce o resuscitau pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia nimic, ei deja chemaseră avocatul acolo, juristul, probabil ia spus ce să facă”, a declarat tatăl fetiței.
Potrivit STS, au fost efectuate în total trei apeluri la 112. Primul dintre ele a avut loc la ora 18:41, iar următorul la ora 18:51, fiind semnalată o urgență medicală pentru o persoană inconștientă. După aceea, un al treilea apel la 112 a fost efectuat la ora 19:49, când a fost solicitat şi un echipaj de Poliţie.
„Primele două solicitări au fost preluate la ora 18:41 și la ora 18:51, fiind semnalată o urgență medicală pentru o persoană inconștientă, la un cabinet stomatologic din Sectorul 3 al municipiului București.
Cazurile au fost transferate în aproximativ un minut, spre competentă soluționare, către dispeceratele ISU-SMURD, Ambulanță și Poliție, în conformitate cu indexul de incidente al Metodologiei privind cooperarea agențiilor specializate de intervenție și a altor entități cu competențe în domeniu, pentru preluarea și gestionarea urgențelor primite prin Sistemul național unic pentru apeluri de urgență”, a informat STS.