BREAKING | A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției

BREAKING | A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției
BREAKING | A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției

Profesoara universitară Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase (2000-2004), a decedat miercuri, 3 decembrie 2025, la vârsta de 86 de ani. Din primele informații, se pare că aceasta ar fi suferit un infarct.

Ministru al Justiției și profesor universitar, Rodica Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în anul 1961. În ani 1969 și în 1982, ea a urmat studii postuniversitare la Școala de Criminologie a Universității din Montréal, la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg.

A murit Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției

Profesoara universitară Rodica Stănoiu, fost ministru a Justiției în guvernul Adrian Năstase, a decedat astăzi, 3 decembrie, potrivit gandul.ro. Aceasta s-a stins din viață la vârsta de 86 de ani. Pentru moment nu se cunoaște cauza decesului. Însă, potrivit unor surse, ea ar fi suferit un infarct.

După ce a absolvit Facultate de Drept și a terminat studiile la Facultatea Internațională de Drept Comparat din Strasbourg, în anul 1975, Rodica Stănoiu a obținut titlul de Doctor în Drept la Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” din cadrul Academiei Române.

De asemenea, în anul 1994, a urmat un stagiu de cercetare la Centrul Federal de Justiție din Washington DC. Din anul 1995 și până în anul 2005, Rodica Stănoiu a lucrat ca profesor universitar la Universitatea Spiru Haret, iar din 1996 a ocupat aceeași funcție academică la Universitatea Dimitrie Cantemir.

Începând cu anul 1996, Rodica Stănoiu a ocupat funcția de senator în cadrul Parlamentului României timp de trei mandate, iar între 2000 și 2004, a fost Ministru al Justiției. În mandatul de ministru al Rodicăi Stănoiu, Ministerul Justiției a avut o contribuție esențială la aderarea României la Uniunea Europeană.

Sebastian Felecanu, avocatul care și-a aruncat iubita gravidă de la etajul 6, condamnat definitiv! Câți ani va sta în spatele gratiilor

Când a depistat Roxana Moise boala nemiloasă, de fapt. Ce s-a întâmplat cu câteva săptămâni înainte să moară

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Click.ro
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
go4it.ro
Descoperire incredibilă veche de 6.000 de ani în gheața din Norvegia
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
PNL îl amenință pe Nicușor Dan cu CCR, dacă nu declanșează alegeri anticipate după căderea Guvernului Mureșan
Gandul.ro
PNL îl amenință pe Nicușor Dan cu CCR, dacă nu declanșează alegeri anticipate după căderea Guvernului Mureșan
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!