Dispariția misterioasă a Angelikăi a fost elucidată! Tânăra de 33 de ani a ajuns la ATI cu răni grave. Ce i-ar fi făcut iubitul ei

Dispariția misterioasă a Angelikăi a fost elucidată /Foto: Instagram

În urmă cu mai bine de două săptămâni, Angelika Tartanova, un model în vârstă de 33 de ani din Moscova, a dispărut fără urmă. Nimeni nu mai știa nimic de ea, iar familia și-a făcut cele mai negre gânduri. Acum, dispariția misterioasă a tinerei a fost elucidată. Modelul este internat la ATI, cu răni grave și nu poate vorbi.

Angelika Tartanova a dispărut la finalul lunii noiembrie, iar de atunci familia nu a mai putut să o contacteze. După mai bine de două săptămâni de căutări, tânără a fost identificată în secția de terapie intensivă a Spitalului Clinic Orășenesc „N. I. Pirogov” din Moscova, unde se afla internată.

Dispariția misterioasă a Angelikăi a fost elucidată

Angelika Tartanova a fost descoperită în stare critică într-un spital din Moscova. Înainte ca starea de sănătate să se agraveze, tânăra ar fi reușit să le spună cadrelor medicale că a fost lovită cu brutalitate de partenerul ei, până în punctul în care nu mai putea să stea în picioare sau să vorbească.

Dispariția misterioasă a Angelikăi a fost elucidată /Foto: Instagram

Medicii au diagnosticat-o cu traumatism cranio-cerebral, contuzie cerebrală severă, hematom intracerebral și edem cerebral. A fost nevoie de o operație pe creier, iar modelul este acum internat la ATI. Se pare că în data de 23 noiembrie, femeia ar fi reușit să sune singură la ambulanță, spunând paramedicilor că a fost bătută într-un apartament de pe bulevardul Universitetski.

Vecinii Angelikăi au declarat că modelul a fost văzut ultima dată în compania unui bărbat semnificativ mai în vârstă. Este vorba despre iubitul ei. De mai bine de șase luni cei doi aveau o relație, însă bărbatul era foarte autoritar și posesiv și chiar îi interzicea să păstreze legătura cu familia ei.

„Pentru el era ca o păpușă”, ar fi spus una dintre prietenele Angelikăi.

De asemenea, cu puțin timp înainte să dispară, Angelika ar fi plecat din locuința pe care o împărțea cu iubitul ei, în urma unei dispute. În apartament au rămas bagaje nedesfăcute, telefonul și documentele personale. Bărbatul este acum principalul suspect, toate indiciile arătând către el.

O influenceriță a murit la scurt timp după ce a născut gemeni. Soțul tinerei de 26 de ani a făcut anunțul trist

Detalii tulburătoare despre moartea cuplului Roman și Anna Novak. Cu ce substanță le-au fost stropite trupurile în Dubai

 

Foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Click.ro
Cristina Dorobanțu s-a căsătorit în mare secret și urmează să devină mamă. „Este ca un vis frumos pentru mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Gandul.ro
CTP îl crede pe Nicușor Dan „mai tare decât nea Nicu”, după ce președintele a anunțat că face o nouă desemnare de premier și refuză alegerile anticipate
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!