Decizia luată de 50 Cent, după ce P. Diddy i-a trimis un ”cadou” din închisoare: ”Să vadă, în timp ce el tropăie de nervi în celulă”

Cel mai savuros episod din războiul celor doi titani ai hip-hop-ului continuă, unde armele nu mai sunt versurile sau diss-urile, ci buchetele de flori! Iar în timp ce 50 Cent face mișto pe internet, echipa lui Diddy sare ca arsă și neagă tot: „Nu el a trimis florile!”. Da, ai citit bine, gangsterii au trecut la horticultură, dar scandalul e mai încins ca niciodată!

Totul a explodat în momentul în care Netflix a lansat docuseria Sean Combs: The Reckoning, produsă chiar de 50 Cent, eternul dușman al lui Diddy. Serialul e plin de acuzații grele: abuzuri, petreceri dubioase, martori care ies pentru prima oară la lumină și chiar insinuări legate de moartea lui Tupac. Fanii hip-hop au stat lipiți de ecrane, iar la Fort Dix, unde Diddy e închis, se pare că tensiunea a atins cote istorice.

50 Cent nu se lasă, după ce P. Diddy i-a trimis flori.- social media

Fix atunci, în Miami, în timp ce 50 Cent cânta liniștit într-un club, apare un buchet MASIV de flori, trimis, spun sursele, chiar din pușcărie, de însuși Diddy. Un aranjament atât de pompos și ciudat încât mulți au zis că seamănă mai mult cu un buchet de înmormântare decât cu un „gest de pace”. Internetul a luat foc, iar 50 Cent a postat imediat poza cu eterna lui ironie: „Ce fel de chestie g%y e asta? Diddy îmi trimite flori? LOL.” Imediat, echipa lui Diddy a ieșit public și a negat tot scandalul floral: „Nu el a trimis buchetul, e o glumă pusă la cale de altcineva.” Dar nimeni nu i-a crezut. Meme-urile au continuat, presa a explodat, iar coșmarul PR-istilor lui Diddy s-a agravat.

50 Cent nu se lasă! Vrea să-i trimită flori înapoi lui P.Diddy

Dacă Diddy răspunde prin echipa de PR și-și linge rănile în spatele gratiilor, 50 Cent nu doar că nu pune frână, dar apasă accelerația scandalului până la podea. După episodul absolut halucinant cu buchetul trimis misterios din penitenciar, rapperul a revenit cu declarații care au făcut internetul să ardă la propriu. Cu sarcasmul lui clasic, 50 a transformat întreaga poveste într-un roast de zile mari.

„Dacă tot jucăm în telenovela asta cu flori, îi trimit și eu un buchet la închisoare,” a spus el. „DAR NU o să fiu zgârcit ca el! Nu-i trimit flori veștede ca la parastas. Eu îi trimit flori proaspete, frumoase, parfumate. Să-i amintească faptul că EU sunt afară, respir aer proaspăt, mă bucur de viață, iar el NU poate.” Și pentru că 50 Cent nu ratează nimic, a continuat cu o lovitură și mai dureroasă, ridicând nivelul tăioșeniei: „Am ales programul TV pentru interviul meu tocmai pentru că știam că se vede în penitenciare. Da, exact. Ca să mă vadă bine. Să vadă libertatea, zâmbetul, luminile, scena. În timp ce el tropăie de nervi în celulă. Să simtă fiecare secundă!”

Declarațiile au făcut ravagii pe rețelele sociale, unde fanii au comentat în rafale că 50 Cent a transformat războiul buchetelor într-unul dintre cele mai amuzante și absurde scandaluri ale anului. Smardoiala nu doar că nu se domolește, dar pare că tocmai intră într-o fază în care romantismul se amestecă cu caterinca. Ce urmează? Buchete livrate cu drone în curtea penitenciarului? Trandafiri personalizați cu diss-uri? Sau poate 50 Cent va lansa o nouă linie de parfum, „Eau de pușcherie”, dedicată „adversarului” său. Un lucru e clar: florile zboară, replicile dor, iar scandalul 50 Cent vs. Diddy înflorește mai ceva ca primăvara în Bronx.

CITEȘTE ȘI: P.Diddy, scos din minți de documentarul lui 50 Cent de pe Netflix! Gestul incredibil pe care l-a făcut din închisoare

NU RATA: 50 Cent îi dă fatala lui P. Diddy! Netflix a scos documentarul care l-a rupt pe fostul mogul hip-hop

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Click.ro
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Gandul.ro
Cine sunt judecătorii Curții de Apel București chemați să stabilească definitiv măsura preventivă în cazul Georgescu. Decizii anterioare în cauze cunoscute
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”