Actorul de la Hollywood, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare! Ce acuzații i se aduc

Actorul de la Hollywood, condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendare! Ce acuzații i se aduc
Sursa foto: Envato

Actorul Gary Busey a fost condamnat la doi ani de probațiune, echivalentul închisorii cu suspendare și supraveghere judiciară și obligat să plătească amenzi în urma unor acuzații de agresiune sexuală.

Busey, în vârstă de 81 de ani, a participat prin Zoom la ședința de judecată și a refuzat să vorbească în fața judecătorilor atunci când i-a fost dat cuvântul. Busey este acuzat că a pipăit mai multe femei în timpul unei sesiuni foto la convenția Monster Mania din Cherry Hill, New Jersey, în 2022, scrie 6abc.com.

Busey a fost acuzat că a pipăit mai multe femei în timpul unei sesiuni foto cu fanii la convenția Monster Mania care a avut loc la un hotel din Cherry Hill. Imaginile de pe camerele video publicate de autorități l-au arătat pe Busey vorbind cu anchetatorii despre incident. Luna trecută, Busey a pledat vinovat pentru o acuzație de agresiune sexuală. Ca parte a unui acord de recunoaștere a vinovăției, alte trei capete de acuzare au fost respinse de instanță.

Busey în Eye of the Tiger (1986). Sursa foto: Profimedia

Avocatul a cerut o pedeapsă mai blândă, dată fiind vârsta înaintată a actorului

În timpul audierii din instață, avocatul lui Busey a solicitat ca actorul să fie condamnat doar la plata unor amenzi, invocând vârsta înaintată a clientului său, problemele de sănătate ale acestuia și reședința sa permanentă în California. Cu toate acestea, judecătoarea Gwendolyn Blue a declarat că probațiunea este o decizie justificată din cauza gravității infracțiunii și a contactului anterior al lui Busey cu sistemul de justiție penală.

„În interesul justiției, condamn acest inculpat la doi ani de probațiune”, a declarat judecătoarea Blue la finalul ședinței de judecată.

De asemenea, judecătoarea i-a ordonat lui Busey să nu aibă niciun contact cu victimele. El are la dispoziție 45 de zile pentru a contesta sentința și poate solicita transferul probațiunii sale în California. Busey este cunoscut pentru rolurile sale din filme precum Arma mortală și Predator 2.

CITEȘTE ȘI:

Șansele ca Prințul Harry și Meghan Markle să se împace cu tații lor sunt mici. În ciuda zvonurilor, cei doi nu par dispuși să treacă peste orgoliu

Cynthia Erivo și Ariana Grande, apariție îngrijorătoare după filmările pentru „Wicked 2”. Trendul periculos care a pus stăpânire pe Hollywood!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Prosport.ro
Lindsey Vonn și-a făcut iubit cu 11 ani mai tânăr ca ea! Campioana, apariție în bikini cu partenerul ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Click.ro
Dani Oțil, reacție savuroasă după ce Gabriela Prisăcariu a postat imagini din Grecia. „Unde vă este soțul?”
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Digi 24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
go4it.ro
Drone România-Ucraina: condiția pusă de Radu Miruță pentru proiect
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
Gandul.ro
Avertismentul lansat de șeful NATO. Ce se va întâmpla cu Europa în cazul unui conflict
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
Mediafax Italia
A câștigat O AVERE la loto și refuză să împartă cu... soția! E SCANDAL URIAȘ
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!