Acasă » Știri » Theo Rose pleacă de la Pro TV după ce Tudor Chirilă i-a ”furat” Vocea României? Cum se apără, după ce a scăpat-o din mână pe Alessia Pop

Theo Rose pleacă de la Pro TV după ce Tudor Chirilă i-a ”furat” Vocea României? Cum se apără, după ce a scăpat-o din mână pe Alessia Pop

De: David Ioan 21/12/2025 | 11:42
Theo Rose pleacă de la Pro TV după ce Tudor Chirilă i-a ”furat” Vocea României? Cum se apără, după ce a scăpat-o din mână pe Alessia Pop
Theo Rose pleacă de la Pro TV după ce Tudor Chirilă i-a ”furat” Vocea României? Cum se apără, după ce a scăpat-o din mână pe Alessia Pop

Finala Vocea României a adus nu doar emoție și surprize, ci și reacții puternice din partea antrenorilor. După ce Alessia Pop, concurenta eliminată anterior de Theo Rose, a câștigat marele trofeu, artista a simțit nevoia să ofere o explicație amplă și sinceră despre parcursul ei în competiție și despre deciziile luate.

Mesajul acesteia a devenit rapid viral, fiind perceput ca o formă de asumare, dar și ca o apărare elegantă în fața criticilor. Totuși, în urma finalei, au apărut speculații că Theo Rose ar putea părăsi Vocea României, pe fondul presiunii și al reacțiilor împărțite ale publicului.

Mesajul transmis de Theo Rose după finala Vocea României 2025

Theo Rose a transmis un text lung, în care a vorbit despre munca depusă, despre presiunea competiției și despre modul în care a privit evoluția fiecărui concurent.

„Anul ăsta Vocea României se oprește pentru mine exact acolo unde trebuia. Cu un zâmbet obosit, cu multă muncă în spate și cu sentimentul ăla că, indiferent de rezultat, drumul a fost onest”, a relatat artista.

Formularea „Vocea României se oprește pentru mine” a ridicat semne de întrebare în rândul spectatorilor despre posibila retragere a artistei din show.

Referindu-se direct la câștigătoare, Theo Rose a transmis un mesaj elegant, dar cu subînțeles.

„Îi felicit pe Tudor și pe Alessia. Viața are uneori un simț al umorului foarte fin, iar muzica știe să‑și găsească singură locul potrivit. Respect, oameni buni.” Declarația a fost interpretată de mulți ca o reacție la faptul că Alessia Pop, eliminată de ea în semifinale, a reușit să câștige competiția.

Eva Nicolescu s-a clasat pe locul 4 în finală

Artista a vorbit și despre Eva, concurenta pe care a ales să o ducă în finală.

„Le mulțumesc oamenilor care au fost alături de Eva. Ați văzut ce am văzut și noi… un artist în formare, cu o voce care te mișcă fără să vrea.” Theo Rose a explicat că decizia ei a fost una sinceră, bazată pe evoluția și potențialul Evei, chiar dacă rezultatul final a stârnit controverse.

În mesajul său, cântăreața i-a mulțumit și lui Horia Brenciu pentru sprijinul din culise.

„Mulțumesc, Horia Brenciu. Pentru energia care apare exact când bateriile sunt pe roșu, pentru umor, pentru generozitate și pentru felul în care știe să ne țină pe toți în picioare când oboseala se vede în ochi.”

Theo Rose a încheiat subliniind că este mândră de alegerea ei și de parcursul Evei.

„De Eva sunt foarte mândră, să știți! Nu pentru un loc sau o etapă, ci pentru cum a crescut sub presiune.”

Theo Rose
Mesajul postat de Theo Rose după finala Vocea României

Mesajul acesteia a fost perceput ca o formă de asumare, dar și ca o replică subtilă la criticile primite după victoria Alessiei Pop. În final, artista a transmis că muzica merge înainte, iar experiența rămâne una valoroasă:

„În rest, muzica merge mai departe. Și noi cu ea. Mulțumesc tuturor. Din inimă.”

Reacțiile publicului la decizia lui Theo Rose

Comentariile apărute la postarea artistei au arătat clar că publicul este împărțit. O parte dintre urmăritori au considerat că deciziile ei au fost corecte și sincere, în timp ce alții au criticat modul în care a gestionat competiția.

Mulți fani au acuzat nedreptăți în concurs și au lăudat evoluțiile altor concurenți:

„E greu să vezi cum unele talente sunt nedreptățite! E chiar tragic. Eva, eleva ei și a lui Brenciu, a fost senzațională. Anita și Raisa, la fel. Câștigătoarea a fost cea mai slabă, nu prea avea ce căuta în finală, poate nici în semifinală. Cu AI poți multiplica voturi, poți să‑ți pregătești susținerea cu sute de pagini pe rețelele sociale, poți deschide conturi de email și multiplica voturi aiurea. Felicitări, Theo Rose!”

Mesaje similare au fost repetate de mai mulți urmăritori:

„E greu să vezi cum unele talente sunt nedreptățite! Eva a fost senzațională. Anita și Raisa, la fel. Câștigătoarea a fost cea mai slabă.”

Pe de altă parte, au existat și critici la adresa artistei:

„Ciudat că a ales să‑și ia jucăriile și să plece așa de repede… Îmi place Theo, dar nu știe să piardă și e oleacă frustrată. S‑a văzut că are un ghimpe împotriva lui Tudor. Ar trebui să înțeleagă că fiecare e bun în felul său și că unii sunt mai buni.”

Unii au pus responsabilitatea direct pe deciziile ei din concurs:

„Ați oferit pe tavă trofeul! Ați greșit tare când ați renunțat la Alessia, când preferințele tuturor erau pentru ea. V‑ați luptat ca apoi, cu prima ocazie, să o abandonați! Trist și dezamăgitor pentru mulți!”

Alții au remarcat că nu este prima dată când finala ridică semne de întrebare:

„Este al doilea an la rând în care ați avut concurent în finală mai bun decât câștigătorul trofeului. Regulile jocului sunt uneori nedrepte, dar asta este, trebuie respectate! Felicitări pentru tot!”

În acest context tensionat, zvonurile privind plecarea lui Theo Rose de la Vocea României par să prindă contur, însă artista nu a confirmat oficial o astfel de decizie.

CITEŞTE ŞI: Pro TV, acuzat de ”făcături”, după ce Alessia Pop a câștigat Vocea României: ”Manevre, rușine”

Finala Vocea României 2025. Alessia Pop din echipa lui Tudor Chirilă a câștigat marele premiu

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×