FCSB a încheiat anul cu o victorie importantă în fața rivalei Rapid, scor 2-1, în etapa a 21-a a SuperLigii, însă succesul a fost urmat de o veste medicală care îl privește pe Florin Tănase.
Marcatorul golului decisiv din derby urmează să ajungă pe masa de operație în perioada imediat următoare, profitând de pauza competițională de iarnă.
Partida de pe Arena Națională a fost decisă de reușitele lui Darius Olaru, în minutul 24, și Florin Tănase, care a transformat un penalty în minutul 75. Pentru Rapid, Alex Dobre a redus din diferență tot din penalty, în minutul 86.
La scurt timp după fluierul final, Tănase a comunicat staffului medical al FCSB că intenționează să se supună unei intervenții chirurgicale.
Conform informațiilor apărute în presa sportivă, fotbalistul a decis să se opereze de deviație de sept, o problemă medicală care îi afecta respirația și care necesita o soluție în afara perioadelor de joc intens.

„Vreau să mă operez”, le-ar fi transmis acesta medicilor echipei, Intervenția este una considerată minoră, iar recuperarea durează aproximativ două săptămâni, timp în care sportivul nu poate efectua efort fizic susținut.
Decizia vine într-un moment oportun pentru FCSB, întrucât campionatul se va relua pe 16 ianuarie 2025, când formația pregătită de Elias Charalambous va întâlni FC Argeș în deplasare.
Până atunci, echipa va efectua un cantonament în Antalya, programat să înceapă pe 4 ianuarie 2026, perioadă în care Tănase ar trebui să fie deja în faza finală a recuperării.
Din punct de vedere medical, deviația de sept apare atunci când peretele care separă cele două căi nazale se deplasează, ceea ce poate provoca dificultăți de respirație, disconfort și probleme în timpul efortului.

În cazul unei deviații severe, intervenția chirurgicală devine cea mai eficientă soluție pentru restabilirea fluxului normal de aer.
Chiar dacă urmează o perioadă de repaus, Florin Tănase s-a arătat extrem de mulțumit de modul în care FCSB a încheiat anul. La finalul derby-ului, acesta a subliniat importanța succesului obținut în fața rivalilor din Giulești.
„Este o victorie mare într-un derby și suntem fericiți. Cred că am făcut o primă repriză foarte bună, apoi, în partea a doua, ei au avut mai mult controlul jocului, dar per total a fost o victorie meritată pentru noi. Așa ne place să trăim meciurile, cu emoții. Și în prima repriză mai puteam marca, dar important este că s-a terminat bine. Până la urmă, asta e frumusețea fotbalului”, a declarat Tănase.
CITEŞTE ŞI: Scandal în fotbal! Florin Tănase l-a atacat dur pe Giovanni Becali: „A ajuns prea rău și îmi e…”
Gigi Becali impune cea mai bizară amendă la FCSB: ”Am ajuns cea mai nebună echipă”