Viața și cariera lui Brigitte Bardot. Emmanuel Macron i-a adus un omagiu actriței după moartea acesteia

Sursa foto: Profimedia

Actrița franceză Brigitte Bardot a murit duminică la vârsta de 91 de ani, iar aceasta a redefinit, de-a lungul timpului, cinematografia, captivând o lume întreagă cu frumusețea sa, în anii ’50, spun criticii de film.

De la apariția sa revelatoare în „Și Dumnezeu a creat femeia” până la rolurile sale provocatoare din „Adevărul” sau „Viva Maria!”, ea a reprezentat la acea vreme o imagine proaspătă a sexualității feminine și a eliberării pe ecran. Ulterior, actrița și-a dedicat aproape toată viața luptei pentru drepturile animalelor, scrie BBC.

Născută la Paris în 1934, Bardot a studiat baletul înainte ca frumusețea sa izbitoare să atragă atenția cineaștilor. La 18 ani, s-a căsătorit cu regizorul Roger Vadim, care a distribuit-o în „Și Dumnezeu a creat femeia”, un film care a lansat-o spre celebritatea internațională.Personajul senzual al lui Bardot din acest clasic al Noului Val Francez a redefinit feminitatea și a transformat-o într-o senzație la Cannes.

La sfârșitul anilor 1950 și 1960, Bardot a devenit un fenomen global cu roluri în pelicule de mare succes, câștigând aprecierea criticilor pentru profunzimea sa ca actriță și demonstrându-și talentul comic alături de Jeanne Moreau.

Părul ei ciufulit și creionul de ochi îndrăzneț au stabilit tendințe în modă la nivel mondial, în timp ce interpretările sale au consolidat-o pe Bardot ca o deschizătoare de drumuri în cinematografie, mai scrie sursa citată.

Emmanuel Macron, omagiu pentru Brigitte Bardot

Moartea celebrei actrițe a fost comentată la cel mai înalt nivel în Franța. Însuși președintele țării, Emmanuel Macron, a transmis un ultim omagiu celei care a fost Brigitte Bardot.

„Filmele ei, vocea ei, faima ei orbitoare, inițialele ei, durerile ei, pasiunea ei generoasă pentru animale, chipul ei care a devenit Marianne – Brigitte Bardot a întruchipat o viață de libertate. O existență franceză, o strălucire universală. Ne-a atins. Plângem o legendă a secolului”, a scris acesta.

Celebra actriță Brigitte Bardot a murit la vârsta de 91 de ani în locuința ei din Saint-Tropez, în sudul Franței. Vesteaa tristă a fost făcută de fundația care îi poartă numele.

Brigitte Bardot a fost considerată de mulți drept cea mai frumoasă femeie a secolului XX și un simbol al cinematografiei franceze. Celebra actriță a fost o figură emblematică în anii ’ 60, dar a ales să se retragă din lumina reflectoarelor pentru a-și dedica întregul timp apărării drepturilor animalelor, devenind una dintre cele mai cunoscute voci în această cauză. 

CITEȘTE ȘI:

Brigitte Bardot a murit la 91 de ani. Cum și-a trăit ultimele zile din viață

Noi documente în dosarul Epstein. Omul de afaceri nu a fost supravegheat în mod adecvat înainte de a muri în închisoare

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Iuliana Luciu și-a schimbat viața la 39 de ani. Cu ce se ocupă acum după ce a renunțat la televiziune! Sora Nicoletei Luciu arată total schimbată
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Click.ro
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Elevii celui mai bun liceu din România s-au îmbrăcat în negru, în semn de protest față de uniformele obligatorii: „Nu putem să luăm din dreptul la exprimare al adolescenților” / „Școala este gratuită. De ce să plătim pentru uniforme?”
Gandul.ro

Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”