Decizia luată de Mădălinea Ghenea după dezamăgirile în dragoste: ”Nu este nicio șansă să încep să ies la întâlniri iarăși”

Mădălina Ghenea / Sursa foto: Profimedia

De-a lungul anilor, Mădălina Ghenea a fost una dintre cele mai dorite femei din showbizul internațional, curtată de numeroși bărbați celebri și implicată în relații intens urmărite de presă. Cu toate acestea, modelul și actrița pare să fi ajuns la o decizie fermă în ceea ce privește viața sa amoroasă: cel puțin pentru moment, nu își mai dorește întâlniri sau o relație sentimentală.

Mădălina Ghenea este mama unei fetițe, Charlotte, în vârstă de 8 ani, din relația cu Matei Stratan, iar acest rol pare să fi devenit prioritar în viața ei. Actrița se concentrează acum pe echilibrul personal și pe liniștea de care are nevoie, alegând să își protejeze viața privată mai mult ca oricând.

Vedeta a recunoscut recent că șansele de a începe o nouă poveste de dragoste sunt minime și că ideea de a ieși la întâlniri nu o mai atrage deloc. Mai mult, a ales să trateze subiectul cu umor, spunând că preferă compania jucăriilor de pluș cu care doarme, pe care le consideră o alternativă mult mai sigură și plăcută decât orice potențial partener.

„Nu. Nu este nicio șansă să încep să ies la întâlniri iarăși. Posibilitățile de a o termina definitiv cu bărbații sunt foarte mari. Îi păstrez pe ei, îmi place de ei”, a transmis Mădălina Ghenea, făcând referire la ursuleții de pluș din patul ei.

Sursa foto: Facebook

Poziția fermă a vedetei vine după ani în care viața ei sentimentală a fost constant în atenția publicului și a presei internaționale. Mădălina a trăit povești de dragoste cu bărbați celebri, printre care designerul Philipp Plein sau actorul Gerard Butler, una dintre cele mai cunoscute relații ale sale.

CITEȘTE ȘI: Ținuta transparentă purtată de Mădălina Ghenea la Gala Elle 2025. Toți au făcut ochii cât cepele!

Altfel de Crăciun pentru Mădălina Ghenea! Regula pe care top-modelul nu o încalcă nici în ruptul capului

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Dragoș Benea, coordonatorul PSD al proiectului de reformă teritorială, anunță în exclusivitate pentru Gândul cele șase criterii care vor sta la baza redesenării hărții României
Gandul.ro
Dragoș Benea, coordonatorul PSD al proiectului de reformă teritorială, anunță în exclusivitate pentru Gândul cele șase criterii care vor sta la baza redesenării hărții României
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi