Sezonul rece este în floare și nu există niciun dubiu că toate mașinile care circulă pe străzi ar trebui să fie echipate cu anvelope de iarnă sau all-season. Însă, șoferii pot primi amendă de 4.000 de lei chiar dacă au anvelope de iarnă. Pe lângă tipul de cauciuc, contează foarte mult și starea în care acesta se află.
Legea legată de anvelope este simplă și neschimbată de mult timp: anvelopele trebuie să fie conforme cu datele din Cartea de Identitate a Vehiculului, atât ca dimensiune, cât și ca tip, iar în sezonul rece intră în joc și anvelopele de iarnă. Însă, chiar dacă ai mașina echipată corespunzător, tot riști o amendă considerabilă.
În sezonul rece, șoferii trebuie să își echipeze mașinile cu anvelope de iarnă sau all-season. Astfel, mașina devine mult mai sigură, iar zăpada de pe străzi nu pune atât de multe probleme. Însă, chiar dacă ai cauciucurile potrivite, riști amenzi considerabile dacă nu ești atent la toate detaliile.
Mai exact, poți avea anvelope „corecte” ca sezon, dar atât de tocite încât să nu mai facă diferența între zăpadă și asfalt ud. Iar potrivit legii, o anvelopă de iarnă uzată până aproape de slick se comportă ca una de vară, iar riscul de accident crește. Mai mult, această greșeală aduce și o amendă usturătoare.

În condiții de iarnă, când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, sunt obligatorii anvelopele de iarnă, adică cele marcate pe lateral cu M+S. Însă, este esențial ca anvelopele să nu fie uzate. Dacă nivelul de uzură scade sub limita minimă și anvelopa nu mai oferă profilul necesar pentru a evacua zăpada și apa, devine, practic, inutilă. Iar asta observă și oamenii legi imediat.
Cei care sunt prinși cu anvelope corespunzătoare pentru sezonul rece, dar uzate, riscă amenzi usturătoare. Această greșeală aduce o sancțiune contravențională din zona de 9-20 de puncte amendă. Iar cum un punct de amendă este de 202,5 lei, sancțiunea poate trece rapid pragul de 4.000 de lei. În plus, șoferii riscă și reținerea certificatului de înmatriculare.
ITP 2026: Cum poți pica și ce verifică, de fapt, inspectorii
Radarul fix care a prins peste 60.000 de șoferi în doar 6 luni. Amenzi de aproape 5 milioane de euro