Acasă » Știri » Tragedie în lumea filmului. O vedetă a fost ucisă la 33 de ani, în plină stradă

Tragedie în lumea filmului. O vedetă a fost ucisă la 33 de ani, în plină stradă

De: David Ioan 17/01/2026 | 23:12
Tragedie în lumea filmului. O vedetă a fost ucisă la 33 de ani, în plină stradă
Tragedie în lumea filmului. O vedetă a fost ucisă la 33 de ani, în plină stradă. Foto: Pixabay

Kianna Underwood, fosta vedetă Nickelodeon cunoscută pentru rolurile din „All That” și „Little Bill”, a murit la doar 33 de ani într-un tragic accident cu fugă de la locul faptei petrecut vineri dimineață în Brooklyn.

Incidentul a zguduit comunitatea artistică, iar autoritățile continuă investigațiile pentru identificarea șoferilor implicați.

Tragedie în lumea filmului. O vedetă a fost ucisă la 33 de ani, în plină stradă

Potrivit surselor din rândul forțelor de ordine, Underwood traversa intersecția dintre Pitkin Avenue și Mother Gaston Blvd. când un vehicul gri, condus de un suspect necunoscut, a lovit-o în plin. Impactul a fost extrem de violent, iar actrița a fost târâtă aproape două străzi.

„Kianna a rămas întinsă nemișcată pe carosabil după ce a fost târâtă sub mașină aproape două străzi.”, declară surse ale poliţiei.

La scurt timp după primul impact, Underwood a fost  lovită de încă o maşină. Niciunul dintre șoferi nu a oprit pentru a acorda ajutor sau pentru a anunța poliția.

NYPD a primit apelul la 911 la ora 6:49 AM, iar echipajele medicale au găsit-o pe actriță fără semne vitale. A fost declarată decedată la fața locului. Până în prezent, nu există suspecți sau arestări.

Într-un comunicat oficial, poliția a precizat:

„Nu există arestări, iar investigația continuă, fiind desfășurată de Collision Investigation Squad din cadrul NYPD Highway District.”, a precizat poliţia, într-un comunicat oficial.

O vedetă a fost ucisă la 33 de ani, în plină stradă

Cariera Kiannei Underwood a început încă din copilărie, când a devenit una dintre vocile principale din „Little Bill”, interpretând-o pe Fuschia Glover în 23 de episoade între 1999 și 2004.

Aceasta a mai apărut și în filmul „The 24 Hour Woman”, unde a jucat alături de Rosie Perez, Marianne Jean-Baptiste și Patti LuPone. De asemenea, a avut un rol minor în comedia satirică „Death of a Dynasty”, cu Kevin Hart.

Kianna Underwood s-a stins din viaţă la 33 de ani după ce a fost ucisă mortal. Foto: Facebook

 

Pe lângă activitatea din televiziune și film, Underwood a petrecut un an pe scenă, interpretând-o pe Little Inez în primul turneu național al musicalului „Hairspray”.

Născută în New York și stabilită ulterior în Los Angeles, Kianna Underwood rămâne în memoria publicului ca o prezență talentată și promițătoare. Moartea sa ridică numeroase semne de întrebare, iar comunitatea așteaptă ca autoritățile să identifice cât mai curând persoanele responsabile.

CITEŞTE ŞI: Primele informații din ancheta morții lui Alain Orsoni, fostul președinte al lui Adi Mutu. Ce au aflat polițiștii despre criminal

Crimă în Capitală! Un bărbat și-a ucis fratele pentru o datorie de 200 de lei. Ireal ce a făcut imediat după

Recomandarea video

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×